Autorităţile judeţene depun mari eforturi pentru reabilitarea Sanatoriului TBC de la Moroeni, aflat momentan într-o stare de degradare. Odinioară, aici erau internaţi sute de bolnavi din toată ţara, datorită condiţiilor de mediu prielnice şi datorită calităţii personalului medical. Într-un astfel de loc, unde nu a pus piciorul de foarte mulţi ani vreun ministru sau vreo oficialitate, înainte de a ajunge la Spitalul din Găeşti, pentru a inaugura un ambulatoriu, a poposit vineri, 17 octombrie a.c., Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, care a promis susţinerea acestei unităţi medicale în anul 2015. ,, Am văzut cum stau lucrurile acolo. În 2014, nu este posibil ca o astfel de unitate sanitară să arate la modul acesta. Ştiu că şi aceasta era la un moment dat pe lista de tăieri. E bine că am salvat-o şi în 2015, vă garantez că va fi anul în care va căpăta o faţă nouă, umană’’ a declarat Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.
Promisiuni ministeriale pentru Sanatoriul TBC de la Moroieni
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
Alegeri în organizațiile PSD Dâmbovița din nordul județului
Organizația PSD Dâmbovița continuă procesul de consolidare a structurilor interne, prin organizarea de alegeri în mai multe localități de pe Valea Ialomiței. Astfel, în Fieni, Buciumeni și Bezdead, au fost desemnate noile
TÂRGOVIȘTE: Mâine, 2 mai, restricții de circulație pe mai multe străzi din municipiu
Restricții de circulație – „Chindia City Race” Sâmbătă, 2 mai, Municipiul Târgoviște găzduiește „Chindia City Race”, primul semimaraton organizat în fosta Cetate de Scaun a Țării Românești. Pentru desfășurarea în condiții de
Un an dinamic pentru antreprenoriatul dâmbovițean – Raportul anului 2025 al Camerei de Comerț Dâmbovița
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița prezintă Raportul de activitate pentru anul 2025, document care reflectă un an dinamic, construit în jurul sprijinirii mediului antreprenorial, consolidării parteneriatelor instituționale, dezvoltării competențelor profesionale
CAZ INCREDIBIL LA CREVEDIA! O mamă este acuzată că și-a abuzat sexual fiica minoră
*FEMEIE ARESTATĂ PREVENTIV SUB ASPECTUL SĂVÂRȘIRII INFRACȚIUNII DE VIOL ASUPRA UNUI MINOR* La data de 29 aprilie a.c., în urma investigațiilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Tărtășești, sub
CJD a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Sistem de management integrat al deșeurilor – Șotânga”, în valoare de peste 618 milioane lei
În această dimineață, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a semnat contractul de finanțare pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură de mediu din județ, intitulat „Sistem de management integrat



