În cursul serii de 06 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că mai mulţi cetăţeni clandestini au fost depistaţi în remorca unui tir.
O echipă de cercetare s-a deplasat la faţa locului, iar în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cele şase persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani, au pătruns fraudulos în interiorul remorcii autocamionului, prin secţionarea cablului vamal la graniţa dintre Turcia şi Bulgaria.
Sirienii au fost predaţi reprezentanţilor Biroului pentru Imigrări Dâmboviţa pentru luarea măsurilor legale.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „trecere frauduloasă a frontierei de stat”.