CFR Călători a închis încă din luna mai 2013 linia de cale ferată Târgovişte-Pietroşiţa, din motive financiare şi, implicit, din cauza numărului tot mai mic de pasageri pe această rută. Linia CF Târgovişte-Pietroşita este o cale ferată secundară, simplă, neelectrificată şi cu o vechime de peste o sută de ani ( din 1912). S-a încercat redeschiderea acesteia, dar atât primarul comunei, cât şi autorităţile judeţene, se arată neputincioşi în faţa sistemului.
,, Cred că am fost singurul primar din judeţul Dâmboviţa, care m-am agitat pentru această cale ferată. Am reuşit singur să readuc trenul (pe o rută de călători) în 2006 şi 2008, prin nenumărate drumuri la Ministerul Transporturilor. M-am zbătut de parcă era calea ferată a comunei Pietroşiţa. Acum se pune o altă problemă: s-au organizat trei licitaţii şi niciun privat nu a cumpărat caietul de sarcini. Echipa care a susţinut acest proiect a fost formată din preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ţuţuianu, deputatul PSD, Ionuţ Săvoiu şi senatorul PSD, Leonardo Badea. Totul se pune din punct de vedere economic. Pierderile sunt foarte mari: 1,4 miliarde de lei/an’’, a declarat Ion Dicu, primarul comunei Pietroşiţa.
Motivul pentru care nu s-a înscris nimeni la licitaţiile CFR-ului, ni l-a dezvălui deputatul PSD, Ionuţ Săvoiu: nivelul chiriei solicitate de CFR este foarte mare, raportat la kilometrii de cale ferată şi la celelalte tronsoane închiriate în ţară. Acesta a mai specificat că proiectul rămâne o prioritate şi că se încearcă să se găsească o soluţie practică în 2015.