,, Dacă ne raportăm la scrutinul din 2009, pentru alegerile preşedintelui României, în aceste două săptămâni de campanie, numărul incidentelor a fost de patru ori mai mic. Cele mai multe dintre ele au fost sesizări din oficiu ale poliţiei, având în vedere că înainte cele mai multe veneau din partea partidelor politice. În acest sens, au fost aplicate 44 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 29 700 lei, iar majoritatea incidentelor, peste 60%, s-au referit la afişajul electoral. La nivelul MAI, am mobilizat peste 30 000 de oameni în toată ţara: 17 000 de poliţişti, 10 000 de jandarmi, peste 3 800 de poliţişti de frontieră. Numărul forţelor va creşte la 50 000 de angajaţi MAI în ziua votului. Vă cer să respectaţi deciziile instanţei şi să vegheaţi la aplicarea cu stricteţe a prevederilor legale. Nimeni nu este mai presus de lege. Modul de desfăşurare al campaniei electorale trebuie să fie dincolo de orice suspiciuni. Asigurarea unui climat de legalitate în derularea campaniei electorale şi organizarea fără probleme a scrutinului din noiembrie reprezintă un semn de respect faţă de cetăţenii noştri şi faţă de noi înşine” a declarat Gabriel Oprea.
Videoconferinţă cu toţi prefecţii, pe tema alegerilor prezidenţiale
Azi, 22 octombrie a.c., vicepremierul Gabriel Oprea a susţinut o videoconferinţă cu toţi prefecţii din ţară pe tema desfăşurării în bune condiţii a campaniei electorale premergătoare alegerilor prezidenţiale din 2 noiembrie. Acesta a prezentat bilanţul celor două săptămâni de campanie, a instruit toţi prefecţii să monitorizeze atent evenimentele şi să vegheze la aplicarea legii acolo unde este nevoie şi a asigurat mobilizare solidă a personalului Ministerului Afacerilor Interne, pentru ca această campanie să se desfăşoare în strictă legalitate.
Potrivit declaraţiilor vicepremierului, până în prezent, manifestările electorale s-au derulat fără evenimente care să pună în pericol exercitarea democratică a dreptului la liberă exprimare.
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
“Am ales oamenii”: PSD Dâmbovița a votat pentru ieșirea de la guvernare
Partidul Social Democrat a decis în această după-amiază să iasă de la guvernare și să își retragă miniștrii din Cabinetul condus de premierul Ilie Bolojan. Potrivit rezultatelor consultării interne, 97,7% dintre cei
ATENȚIE ȘOFERI! DN 7 în vizorul polițiștilor!
Astăzi, 18 aprilie a.c., în intervalul orar 14:00–18:00, polițiștii Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, vor participa cu efective mărite la o acțiune de tip
O șoferiță și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în comuna Dragomirești
Astăzi, 17 aprilie a.c., în jurul orei 13:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Dragomirești. Din primele informații, polițiștii au stabilit
Alegeri interne în organizațiile PSD din Șelaru și Vișina: noi conduceri pentru femei și tineret
Astăzi au avut loc alegeri interne în cadrul organizațiilor locale ale Partidului Social Democrat din localitățile Șelaru și Vișina, județul Dâmbovița. Procesul electoral a vizat desemnarea noilor structuri de conducere pentru Organizația
Alegeri în organizațiile locale PSD din Mogoșani și Mătăsaru
Astăzi au avut loc alegeri în cadrul organizațiilor locale ale Partidului Social Democrat Dâmbovița din comunele Mogoșani și Mătăsaru pentru desemnarea birourilor politice ale Organizației Femeilor Social Democrate (OFSD) și Organizației Tineretului



