Noapte
Zi
4 November 2014
1 min read

Rovana Plumb a salutat protocolul de colaborare UNPR-PRM

Vicepreședintele PSD, Rovana Plumb, a salutat încheierea protocolului de colaborare între președintele UNPR, Gabriel Oprea și președintele PRM, VadimTudor.
“Salutăm încheierea acestui protocol de colaborare. De altfel, dl. Victor Ponta a și spus că este onorat sa primească voturile tuturor românilor care s-au îndreptat către ceilalți contracandidați, bineînțeles cu excepția celor care reprezintă extremiștii maghiari, care deja au anunțat prin vocea dlui Zsolt Szilágyi că votează cu dl. Klaus Iohannis. Dl. Victor Ponta își dorește susținerea votanților celorlalți contracandidați, cu excepția celor din partidul extremist maghiar”, a declarat Rovana Plumb într-o conferință de presă, susținută la sediul PSD.
Aceasta nu vede o posibilă alianță cu Prtidul Mișcarea Populară,dar se așteaptă în zilele următoare la alte reacții în acest sens, de la reprezentanții ,,Partidului Liberal” sau de la Dan Diaconescu.
“Nu cred că vor exista astfel de negocieri cu Partidul Mișcarea Populară. Sigur că ne așteptăm ca toți cei care sunt în coaliția la guvernare, mă refer aici bineînțeles și la cei care reprezintă Partidul Liberal — pentru că, din punctul nostru de vedere, Klaus Iohannis reprezintă doar Partidul Democrat Liberal — ne așteptăm în zilele următoare la reacții în ceea ce privește susținerea, poziții pe care le vor avea. Acum este desigur prematur să spun în ce fel vor fi anunțate aceste poziții. Eu, personal, poate mă aștept la Dan Diaconescu, astăzi s-a încheiat acel protocol între PRM și UNPR”, a menționat Rovana Plumb.
Uniunea Națională pentru Progresul României a încheiat astăzi  un protocol de colaborare cu Partidul România Mare privind susținerea candidaturii premierului Victor Ponta în turul al II-lea al alegerilor prezidențiale. Acordul a fost semnat de președintele UNPR, Gabriel Oprea, și de președintele PRM, Corneliu Vadim Tudor.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

52 de miliarde pentru sistemul de alimentare cu apă din Mătăsaru

Articolul Urmator

Hoții care au spart casele de pariuri din Târgoviște au fost prinși

Ultimele Articole

3 SUD EST în concert, la Târgoviște! 

Experimentează un concert unic alături de 3 SUD EST. Cel mai frumos cadou din primavară poate crea cele mai intense Amintiri!Pe 29 Martie 2025, lasă-te purtat de magia muzicii și vino alături
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele