Echipajele de intervenție din cadrul I.S.U. „Basarab I” Dâmbovița, au fost solicitate pentru evacuarea apei din circa 35 de gospodării cetățenești.
Precipitațiile abundente, căzute în ultima perioadă, au afectat nouă localități din județ, pompierii intervenind după cum urmează:
· Detaşamentul Târgovişte- acţionează cu o motopompă pentru evacuarea apei de pe strada Aurel Vlaicu din oraşul Găeşti;
· Detaşamentul Titu –a acţionat cu o motopompă pentru evacuarea apei din 2 gospodării (2 curţi şi 2 locuinţe) – în comuna Costeştii din Vale (sat Tomşani);
· Detaşamentul Moreni – acţionează cu o motopompă pentru evacuarea apei din curtea unei gospodării – în comuna Dobra;
· Detaşamentul Găeşti – acţionează cu o motopompă pentru evacuarea apei din curţile a 3 gospodării – în comuna Crângurile (sat Voia) și cu o motopompă pentru evacuarea apei din 10 gospodării (10 curţi şi o locuinţă) – comuna Mogoşani (sat Mogoşani);
· Garda Corneşti + Detaşamentul Pucioasa- acţionează cu 2 motopompe pentru evacuarea apei din curţile a 6 gospodării, în comuna Cojasca (sat Iazu);
· Garda Vişina – acţionează cu o motopompă pentru evacuarea apei din 10 gospodării (10 curţi şi o anexă), în comuna Ulieşti (sat Mânăstioara) și cu o motopompă pentru evacuarea apei din curtea unei gospodării – în comuna Vişina;
· Garda Răcari – acţionează cu o motopompă pentru evacuarea apei din curtea unei gospodării – în comuna Conţeşti (sat Bălteni);
Comitetul județean pentru Situații de Urgență monitorizează situația din județ, prin Secretariatul Tehnic Permanent, asigurat de I.S.U. „Basarab I” Dâmbovița, pentru a se putea interveni operativ acolo unde impune situația.
De asemenea, pentru evitarea și limitarea efectelor produse de inundații, cetățenii trebuie să adopte următoarele măsuri:
– întreținerea (curăţarea, degajarea şi decolmatarea) șanțurilor, rigolelor şi canalelor de scurgere a apelor pluviale şi realizarea, acolo unde nu există, a acestora;
– drenarea şi asigurarea curgerii apei către şanţurile de captare, astfel încât în gospodării aceasta să nu mai băltească;
– deţinătorilor de construcţii situate pe direcţia viiturilor de pe versanţi, li se recomandă realizarea unor canale de captare şi dirijare a apei;