În urma contractului de achiziție publică, semnat între Ministerul Fondurilor Europene în calitate de Achizitor și S.C. BOROMIR PROD S.A. în calitate de Furnizor, cele mai defavorizate persoane din județ, vor primi ajutoare alimentare, constând în: făină, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, conserve din carne de porc, conserve din carne de vită în suc propriu, conserve cu pateu de ficat.
Pachetele cu alimente vor fi distribuite numai persoanelor care fac parte din grupul țintă definit de HG 799/2014 și care dețin cupoane individuale sau vor fi înscrise pe listele suplimentare.
Numărul cupoanelor, pe care beneficiarii le-au primit prin poștă, se ridică la 74.149, iar pe baza unuia singur, se vor primi două pachete.
Cei care fac parte din mai multe categorii de grup țintă vor beneficia de ajutoare alimentare doar o singură dată pe an, iar persoanele aflate pe listele suplimentare vor intra în posesia lor doar după ce au fost acoperite cererile beneficiarilor de cupoane.
Această acțiune a demarat din data de 13.12.2014, urmând ca până la sfârșitul lunii decembrie să se distribuie 109.986 pachete.