Patriarhia Română a solicitat Senatului României să respingă inițiativa legislativă a deputatului Remus Cernea, privind înlocuirea disciplinei Religie cu disciplina Etică și Cultură civică în învățământul primar, gimnazial, liceal și profesional.
Pentru ca această propunere să nu fie acceptată, Patriarhia face apel la Constituția României, afirmând că Religia este în conformitate cu prevederile art 32, alin 7, conform căruia „statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult”.
Pe lângă acesta, se aduc în discuție și prevederile art 18, alin.1 din Legea educației naționale 1/ 2011 în care „planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ Religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun”.
Decizia Curţii Constituţionale a României, din ziua de 12 noiembrie 2014, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9, alin. (2), teza întâi din Legea învăţământului nr. 84/1995 şi ale art. 18, alin. (2), teza întâi din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, nu are nicio legătură cu propunerea domnului deputat Remus Cernea şi nu afectează prevederile legale pentru respingerea iniţiativei legislative menţionate.