Absenteismul școlar a devenit o altă prioritate pentru polițiștii de la ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, care au acționat ieri, 09 ianuarie a.c., pentru prevenirea și combaterea acestuia.
În intervalul orar 10:00- 12:00, în localurile de alimentație publică, au fost depistați 12 elevi ce lipseau nejustificat de la cursuri.
Astfel, polițiștii nu au ezitat să aplice 8 sancțiuni contravenționale în conformitate cu măsurile pentru asigurarea condițiilor de dezvoltare fizică și morală a elevilor și studenților,dar și să transmită informări către unitățile de învățământ, cu scopul dispunerii de măsuri conform competențelor.
Siguranța în școli și prevenirea absenteismului școlar este în atenția poliției dâmbovițene, urmând ca astfel de acțiuni să aibă loc periodic.