Guvernul le dă o veste bună profesorilor. De anul acesta se reiau gradaţiile de merit, ceea ce înseamnă că cei mai buni dascăli vor putea obţine un plus de 25% la salariu. Pentru gradații vor putea aplica și cei din personalul didactic auxiliar.
Gradaţia de merit se atribuie pe o perioadă de 5 ani, începând de la 1 septembrie 2015.
Aceste gradaţii de merit se acordă celor care au experienţă de cel puţin 4 ani şi rezultate deosebite şi calificativul FB în fiecare an şcolar. Înscrierile se vor face în luna martie, iar în luna mai se vor afişa rezultatele.