Judecătorul sindic a aprobat planul de reorganizare a activităţii la Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte,la solicitarea principalului creditor al societăţii. Există astfel un nou răgaz, de trei ani, pentru eficientizarea procesului de producţie şi rentabilizarea combinatului.
Decizia Tribunalului Dâmboviţa a fost bine primită si de sindicate şi de conducerea tehnică,toţi văzând în asta o şansă pentru menţinerea celor peste 1000 de locuri de muncă. Deşi creditorul principal,devenit acţionar principal,este o firmă specializată în recuperarea şi valorificarea fierului vechi,COS Târgovişte nu va fi tăiat şi vândut pe bucăţi ,cel puţin în următorii trei ani.