Noapte
Zi
9 February 2015
1 min read

Tânăr din Bucșani, cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și muniției

Zilele trecute, în urma unei acțiuni privind depistarea persoanelor care dețin arme și muniție în mod ilegal, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au descoperit, la domiciliul unui tânar din Bucșani, o arma cu aer comprimat. Bărbatul, în vârstă de 24 de ani, nu deținea autorizație pentru armă și nici acte de proveniență ale acesteia.
În urma a ceea ce a declarat tânărul, se pare că arma a fost cumpărată din Germania, in luna decembrie a anului trecut și adusă in România prin intermediul unei firme de transport bagaje.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub spectul comiterii infracţiunilor de „deţinere sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării” şi „introducerea în sau scoaterea din ţară, fără drept, de arme, muniţii, materiale explozibile, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substanţe radioactive, substanţe toxice, deşeuri, reziduuri ori materiale chimice periculoase”, iar puşca a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Încetarea mandatului vicepreşedintelui Marin Antonescu,pe ordinea de zi a şedinţei CJD

Articolul Urmator

Cronica kitsch-ului păgubos: Lupii Albi şi şacalii din primărie

Ultimele Articole

Tir răsturnat pe DN72, la Săcuieni

În această dimineață, în jurul orei 05:18, pompierii au fost solicitați să intervină în cazul unui eveniment rutier produs pe raza localității Săcueni, DN 72. Detașamentul de Pompieri Târgoviște a intervenit cu

Un urs a fost văzut în localitatea Cucuteni

În această dimineață, în jurul orei 06:40, a fost semnalată prezența unui animal sălbatic (urs) în comuna Moțăieni, sat Cucuteni. La fața locului a intervenit un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele