Noapte
Zi
5 March 2015
1 min read

Percheziții în Dâmbovița! Cereale, țigarete și băuturi alcoolice, confiscate de polițiști!

Ieri, 04 martie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au acţionat pe raza judeţului Dâmboviţa, pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor ce se comit în domeniul operaţiunilor cu cereale şi produse din tutun.
Astfel, în urma controalelor efectuate la 17 agenţi economici, poliţiştii au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, în valoare de 13 500 de lei.
De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării 5 000 de kilograme de cereale, 4 480 de ţigarete şi 65 de litri de băuturi alcoolice, a căror provenienţă nu a putut fi justificată.
În urma controlului efectuat la o societate comercială din localitatea Perşinari, poliţiştii au descoperit cantitatea de 1 500 de kilograme de grâu, destinat comercializării, pentru care administratorul societăţii nu a putut prezenta documente justificative de provenienţă.
S-a procedat la sancţionarea contravenţională a agentului economic conform Legii 12/1990, fiind confiscată contravaloarea cantităţii de cereale, respectiv suma de 900 de lei.
Totodată, poliţiştii au depistat un alt agent economic, din Cobia, care a expus spre comercializare 85 de pachete de ţigarete şi 30 de litri de băuturi alcoolice, pentru care nu deţinea documente documente de provenienţă.
Administratorul societăţii a fost amendat pentru încălcarea legislaţiei din domeniul protejării populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, iar bunurile au fost ridicate în vederea confiscării.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Se anunță restructurări la Compania de Apă

Articolul Urmator

Razie printre chiulangii

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele