Astăzi, 13 martie a.c., a avut loc a treia ediție a simpozionului despre drepturile omului și libertatea religioasă, organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, în colaborare cu Asociația Conștiință și Libertate. Tema din acest an a fost ,, Educația, religia și cultura, factori de stabilitate și dezvoltare socială. O abordare în contextul contemporaneității”, iar scopul întrunirii a fost acela de a afirma și promova valorile și drepturile universale. La eveniment au participat autoritățile județene, profesori, psihologi, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Târgoviștei, pastori de alte culte religioase. Invitatul principal a fost senatorul Titus Corlățean, care și-a exprimat, printre altele, un punct de vedere cu privire la studiul religiei în școli,: ,,Noi avem în Parlament, ca dezbatere, situația aceasta generată de decizia Curții Constituționale și de interpretările mass-media ale acestei decizii. Eu cred că este necesară această disciplină și studiul religiei în școli. Sunt tată de copil, am o fată care este în clasa a XII-a, și mă uit la generațiile tinere, la riscurile, provocările și tentațiile din societate, care îi deraiază pe cei tineri, neformați încă și vulnerabili, de la drumul drept pe care trebuie să-l aibă în viață. Ne uităm adesea în presa scrisă și la televiziuni, și este o plăcere sadică de a prezenta tot felul de subiecte negative. Ne este rușine nouă, creștinilor, să vorbim de Dumnezeu. Dincolo de ceea ce facem în familie sau în biserici, trebuie să le asigurăm copiilor, prin această disciplină, în școli, un minimum de educație și să le spunem ce înseamnă un set de valori moral-creștine”, a declarat Titus Corlățean.






