Deputatul de Târgoviște, Radu Popa, nu mai vrea să candideze, în 2016, și a decis să se retragă din politică! Parlamentarul spune că a luat această decizie de ceva timp, dar a făcut-o publică doar în urmă cu câteva ore, într-un comentariu pe facebook, în contextul în care a criticat inițiativa colegilor săi parlamentari de a-și crește pensiile. Mai mult, Radu Popa consideră acest proiect de lege o jignire la adresa românilor, care trudesc din greu pentru o bucată de pâine. Astfel, deputatul a declarat că nu va vota proiectul şi, dacă va fi adoptat, va refuza să primească pensie de parlamentar.
,,Parlamentarismul nu este o meserie, pentru asta nu poti să spui că te-ai instruit anterior. Deputația nu trebuie să fie o povară pentru alții care, eventual, ar fi chemați să-ți subvenționeze vacanțele și hachitele financiare. Orice mi-ar spune autorii, parlamentari bine odihniți, în mai multe mandate, prin fotoliile capitonate ale sălilor mari, idea unei indemnizații care să plece doar din intersecția, adesea conjucturală, a destinului lor cu Parlamentul, ar fi o veselie inconștientă. Mulți dintre ei sunt exact ceea ce par: niste incompetenți cu blazon, vorbind o limbă română aproximativă și scârțâitoare, încă neasimilată. Ei acoperă zbaterile unui grupuscul compus dintr-o mână de specialiști ce par extratereștrii Parlamentului, rătăciți printre șarjele provinciale ale “meseriașilor” de meserie. (…) Eu nu voi vota acest proiect, iar dacă, cumva, va fi adoptat, personal, voi refuza să primesc pensie de parlamentar. Mă întreb cum s-o uita la aceasta idee autentic parlamentară, veritabil româneascā, un medic aflat pe buza pensionării care, după ce a întors moartea din drum, de mai multe ori, știe că prețul vieților salvate va fi o bătrânețe la preț redus?”, a scris deputatul pe pagina sa de Facebook.
Proiectul privind acordarea de pensii speciale pentru parlamentari a fost depus, ieri, 15 aprilie a.c., la Parlament. 255 de deputați și senatori au semnat pentru proiectul de lege, printre care și zeci de deputați ai Opoziției. Proiectul prevede majorarea pensiilor parlamentarilor, în funcţie de numărul de mandate deţinute. Astfel, pensia ar putea ajunge şi la 4.000 de lei pentru un parlamentar cu trei mandate.
Radu Popa a făcut parte din Partidul Poporului – Dan Diaconescu până în septembrie 2013, când s-a încris în PSD, unde a stat până în februarie 2015. De atunci este independent.



