Noapte
Zi
1 May 2015
1 min read

Pe 1 Mai, UNPR a sărbătorit 5 ani de la înființare

Pe 1 Mai, UNPR a aniversat, în Piaţa Obor din capitală, cinci ani de la înfiinţarea partidului. Mai exact, au avut loc discursuri politice ale liderilor UNPR, iar participanții au sărbătorit cu muzică populară, viţei la proţap, mititei, fasole cu ciolan şi bere.Potrivit organizatorilor, la manifestare au participat aproximativ 20.000 de membri ai partidului.. Liderul UNPR, Gabriel Oprea, a vorbit despre faptul că partidul a fost construit în jurul interesului naţional, că UNPR este un partid de generali care sprijină Guvernul Ponta, dar, în acelaşi timp, şi pe preşedintele Klaus Iohannis. Obiectivul partidului este ca anul viitor să atingă un milion de membri
“Au spus că suntem un partid de generali. Da, au dreptate, că am câştigat toate bătăliile şi nu am dat bir cu fugiţii. (…) Drumul nostru nu a fost uşor, a fost greu, am mers înainte şi am trecut toate obstacolele. Nimeni nu ne-a dat ceva de-a gata, nu ne-a ajutat cu nimic şi am devenit un partid important în România, care se ţine de cuvânt. Suntem un partid construit în jurul interesului naţional. Stabilitatea politică şi guvernamentală înseamnă interesul naţional. Proiectele noastre: taxa de solidaritate, taxarea marilor averi şi votul de la 16 ani sunt de interes naţional. Sprijinim Guvernul Ponta, dar, în acelaşi timp, şi pe preşedintele nostru, Klaus Iohannis”, a spus Gabriel Oprea, subliniind că “onoarea este cel mai important blazon pe care partidul trebuie să-l respecte”.
La aveniment a participat și delegația județului Dâmbovița, condusă de președintele Dan Miculescu, etichetată ca una dintre cele mai puternice organizații din țară.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

2014, un an plin de realizări pentru comuna Gura Șuții!

Articolul Urmator

Deputatul Ionuț Săvoiu bifează plusurile Guvernului Ponta

Ultimele Articole

Dâmbovițeni reținuți pentru proxenetism

*5 PERSOANE CERCETATE PENTRU CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, TRAFIC DE PERSOANE ȘI PROXENETISM* Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
Mergisus

Nu ratați