Rovana Plumb a fost aleasă sâmbătă, 13 iunie a.c, în conducerea familiei politice europene din care face parte PSD. Congresul Socialiştilor Europeni, desfăşurat la Budapesta, a întărit poziţia Partidului Social Democrat în interiorul PES.
“Am avut onoarea să fiu nominalizată din partea PSD şi să fiu aleasă de către PES în biroul de conducere al Partidul Socialiştilor Europeni. România este un exemplu în ceea ce priveşte alternativa la măsurile de austeritate”, a precizat ministrul Rovana Plumb la Budapesta.
Ministrul Muncii va fi o verigă importantă a biroului politic al socialiştilor europeni, având în vedere că una dintre priorităţile PES este promovarea locurilor de muncă şi a măsurilor de incluziune socială.
La Congresul socialiştilor europeni de la Budapesta, fostul premier bulgar Serghei Stanişev a fost reales preşedinte al PES, pentru următorii doi ani și jumătate.



