Noapte
Zi
20 July 2015
1 min read

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ: COD GALBEN DE CANICULĂ

Astăzi, 20 iulie a.c., se anunță COD GALBEN de caniculă.
Astfel ,în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia şi în sudul şi centrul Moldovei vremea va fi caniculară; temperaturile maxime vor atinge frecvent 35…37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Au fost informate comitetele locale pentru situaţii de urgenţă care au obligaţia să monitorizeze cu atenţie evoluţia fenomenelor meteorologice, pentru a se putea interveni în timp util în cazul apariţiei unor situații de urgență.
Serviciile publice deconcentrate de specialitate vor verifica modul în care sunt respectate și aplicate prevederile Ordonanței de Urgență nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă, aprobată prin Legea nr. 436/2001.
Puncte de prim ajutor şi distribuire a apei s-au  organizat la nivelul judeţului Dâmboviţa, după cum urmează: la Târgoviște, Moreni, Găești, Pucioasa, Fieni, Titu, Răcari, în total 30 de locații.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

SPIRITUL CIVIC N-A DISPĂRUT! A găsit un portofel cu o sumă importantă de bani și l-a predat Poliției!

Articolul Urmator

COPIII, ÎN SIGURANȚĂ! Toate locurile de joacă din Târgoviște vor fi monitorizate video

Ultimele Articole

Tir răsturnat pe DN72, la Săcuieni

În această dimineață, în jurul orei 05:18, pompierii au fost solicitați să intervină în cazul unui eveniment rutier produs pe raza localității Săcueni, DN 72. Detașamentul de Pompieri Târgoviște a intervenit cu
Mergisus

Nu ratați