În perioada 26-27 septembrie, va avea loc, în Piața Tricolorului din Târgoviște, Festivalul Național ,,Ion Dolănescu”, ediția a II-a. Intrarea este liberă. Printre invitați se numără: Maria Ciobanu, Doinița și Ionuț Dolănescu, Tiberiu Ceia, Mioara Velicu, Mariana Ionescu Căpitănescu ș.a. Invitat special este Ileana Constantinescu.
Dragostea iubitorilor de muzică autentică şi de calitate, entuziasmul şi talentul tinerilor concurenţi, dar mai ales prestaţiile de un înalt nivel artistic ale invitaţilor, sunt garanţia că acest festival va deveni o tradiţie în peisajul artistic românesc.
Spre deosebire de prima ediţie, în acest an, în cele două zile, vor fi doar recitaluri ale unor invitaţi de marcă ai muzicii româneşti, urmând ca la ediţia din 2016 să fie invitaţi şi tineri dornici de afirmare, care vor concura pentru a-şi adjudeca distincţiile şi marele trofeu.
Festivalul este închinat memoriei marelui domn al cântecului nostru popular, Ion Dolănescu. originar din Perșinari, județul Dâmbovița. Organizarea unui festival de acest gen este expresia respectului, a prețuirii și omagierii oamenilor de valoare ai acestui popor, dar contribuie și la punerea în valoare a unui gen artistic peren, mereu iubit și apreciat de români. (Nicoleta Sima)
În septembrie, va avea loc, la Târgoviște, Festivalul Național ,,Ion Dolănescu”, ediția a II-a
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
Peștera Ialomiței se alătură evenimentului “Ziua Internațională a Peșterilor Turistice”
Cu ocazia celebrării Zilei Internaționale a Peșterilor Turistice, marcată anual în data de 6 iunie, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal “Curtea Domnească” Târgoviște se alătură inițiativei internaționale dedicate promovării și
Conferința științifică „VLAD ȚEPEȘ, BASARABII ȘI EPOCA LOR”
Consiliul Județean Dâmbovița, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, în colaborare cu Universitatea „Valahia” din Târgoviște și Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din București, organizează, în zilele de 5-6 iunie 2026,
Comunicat de presă “PNRR: PLANUL NAŢIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENŢĂ” „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”
APEL: „Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile de către gospodării” ELECTRIC TIMEING 3A S.R.L., în calitate de beneficiar, anunţă finalizarea implementării proiectului cu
„Gabriel Popescu – Oameni și locuri din satul natal ” – Expoziție temporară organizată la muzeul din Vulcana-Pandele
Cu ocazia aniversării a 10 ani de la redeschiderea Casei Atelier Gravor “Gabriel Popescu”, în luna iunie, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște vă invită să descoperiți
BADEA MARIAN ALEXANDRU A FOST GĂSIT ÎN SIGURANȚĂ ÎN URMA AMPLELOR ACTIVITĂȚI DE CĂUTARE
Badea Marian Alexandru, în vârstă de 14 ani, a cărui dispariție a fost sesizată în cursul nopții trecute, a fost găsit astăzi în siguranță, în localitatea Sălcioara, în urma activităților de căutare




