După ce înainte, la Găești, implementarea proiectelor de investiții, finanțate din fonduri europene, ridica mari semne de întrebare și risca să nu fie dusă la bun sfârșit, din cauza termenelor foarte întârziate, acum, primarul orașului, Grigore Gheorghe a declarat pentru Vocea Dâmboviței că este mulțumit de cum decurg lucrurile.
E vorba despre trei mari proiecte: modernizarea spitalului orășenesc, reabilitarea și modernizarea Colegiului Național ,,Vladimir Streinu” și canalizarea, care sunt, acum, în grafic, datorită priceperii și străduinței edilului.
Astfel, s-au încheiat lucrările de modernizare a spitalului orășenesc, despre care primarul spune că este o lucrare de excepție. Mai trebuie finalizată doar dotarea cu echipamente IT.
Un alt proiect finanțat din fonduri europene este reabilitarea și modernizarea Colegiului Național “Vladimir Streinu”, unde au fost probleme grave, pentru că firma care executa lucrările a intrat în insolvență. Acum, însă, lucrurile au intrat în normal și primarul crede că proiectul va fi încheiat cu brio până la începerea noului an școlar, printr-o mobilizare generală. Proiectul a constat într-o reabilitare totală a instituției, care a presupus montare instalații sanitare, parchet, zugrăvit, dotare cu mobilier și laboratoare, construirea unei noi săli de sport.
Al treilea proiect, finanțat din fonduri europene, este canalizarea, prin POS Mediu 1, derulat de Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița. Primarul a asigurat populația că, până la 1 noiembrie a.c., toți locuitorii vor fi racordați la canalizare și apă curentă.
Toate aceste investiții au o contribuție de 2% de la bugetul local, iar restul sunt fonduri europene nerambursabile.(Nicoleta Sima)
La Găești, investițiile din fonduri europene, în grafic
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
Paradă plină de emoție pentru absolvenții Liceului Teoretic „I.C. Visarion” din Titu
Orașul Titu a fost astăzi gazda unui moment special dedicat absolvenților Liceului Teoretic „I.C. Visarion”, care au participat la parada organizată pe străzile orașului. Evenimentul a reunit elevii claselor a XII-a și
Sâmbătă, 23 mai, „Noaptea Muzeelor,” în judeţul Dâmboviţa
Sâmbătă, 23 mai 2026, va fi organizat în județul Dâmbovița unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale anului – Noaptea Muzeelor. Consiliul Județean Dâmbovița, alături de Complexul Național Muzeal „Curtea
Târgoviștenii și cetățenii din comunele învecinate pot solicita Cartea de Identitate Electronică prin caravana mobilă
*CARAVANA MOBILĂ PENTRU EMITEREA CĂRȚII ELECTRONICE DE IDENTITATE AJUNGE LA TÂRGOVIȘTE* Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița vă informează că în perioada 21 – 22 mai a.c., cetățenii municipiului Târgoviște și ai localităților
Tânăr de 18 ani, reținut după ce a agresst doi bărbați, în comuna Mănești
La data de 19 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Dragomirești, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au reținut
Zilele Județului Dâmbovița 2026: Patru zile de spectacole, cultură și distracție pentru toate vârstele
În perioada 4 – 7 iunie 2026, județul Dâmbovița va găzdui una dintre cele mai așteptate manifestări ale anului – Zilele Județului Dâmbovița, eveniment care promite patru zile pline de muzică, cultură,



