Noapte
Zi

Felicitari

GIF 1 GIF 2 GIF 3
11 October 2015
1 min read

Adrian Țuțuianu verifică stadiul lucrărilor de la Palatul Brâncovenesc din Potlogi

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a efectuat vineri, 9 octombrie 2015, o vizită pe șantierul de lucrări de la Palatul Brâncovenesc (Comuna Potlogi), în vederea analizării stadiului de implementare atât al proiectului european “Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea / modernizarea infrastructurilor conexe din zona Ansamblului Brâncovenesc Potlogi”, cât și al celor două proiecte adiacente. Este vorba despre amenajarea pârâului Tudorel, din zona învecinată ansamblului brâncovenesc – prin lucrări de salubrizare, igienizare și amenajarea unei punți pietonale peste pârâu. Cel de-al doilea proiect vizează amenajarea unei parcări în zona Ansamblului Brâncovenesc, pe latura din față și zona laterală, pe o suprafață de 1.000 m². Parcarea va deservi atât autoturismele de tonaj mic, cât și autocarele turistice.
Adresându-se constructorilor, Preşedintele CJD, Adrian Ţuţuianu, a subliniat necesitatea menținerii unui ritm alert în realizarea tuturor activităților prevăzute în proiect.
În ce privește lucrările conexe, în zonă se realizează marcaje și semnalizări atât pentru buna desfășurare a traficului rutier, cât și în sprijinul turiștilor (în scopul informării publicului despre căile de acces către zona Ansamblului Brâncovenesc de la Potlogi).
De asemenea, în prezent, se execută lucrări de estetică rutieră pe toate drumurile limitrofe zonei Potlogi.
Tot astăzi, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a inspectat și stadiul lucrărilor de asfaltare, în execuție pe DJ 401A, legătura cu Giurgiu și Românești – Poiana – DJ 711D.
Vizita s-a încheiat cu o întâlnire a tuturor factorilor responsabili de organizarea momentului inaugural al obiectivului, stabilit pentru data de 29 noiembrie 2015. La discuții au participat Vicepreședintele CJD, Marin Antonescu, Administratorul Public al Județului, Alexandru Oprea, reprezentanții constructorului, proiectantului, membrii unității de implementare a proiectului, reprezentanții instituțiilor de cultură din județ (Centrul Județean de Cultură, Biblioteca Județeană, Complexul Național Muzeal Curtea Domnească), reprezentanții Poliției Rutiere Dâmbovița și primarii localităților Potlogi, Odobești, Lungulețu și Slobozia Moară.
COMUNICAT DE PRESĂ

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Tânăr dispărut de la domiciliu, găsit cu ajutorul jandarmilor

Articolul Urmator

Ministrul Rovana Plumb a votat la Târgoviște!

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele