Noapte
Zi
19 October 2015
1 min read

După ce a accidental mortal un biciclist, a fugit de la locul faptei

La data de 17 octombrie a.c., Poliţia Municipiului Târgovişte a fost sesizată cu privire la faptul că în afara localităţii Bucşani, a avut loc un accident rutier, soldat cu decesul unui bărbat.
În urma deplasării la faţa locului, poliţiştii au stabilit că un biciclist, în vârstă de 33 de ani, în timp ce se deplasa pe  DJ 720 A, echipat cu vestă reflectorizantă, a fost acroşat şi accidentat mortal de un autoturism, conducătorul auto părăsind locul faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie.
Acţionând cu operativitate, poliţiştii au identificat şoferul în persoana unui bărbat de 36 de ani, din Băleni.
S-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cel în cauză a fost reţinut  pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de „ucidere din culpă” şi „părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie”, urmând ca pe parcursul acestei zile să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Rata șomajului mai mică în luna septembrie decât în august

Articolul Urmator

Primăria Târgoviște a început distrugerea spațiilor de recree, din micro XII, create de organizația municipală a UNPR (COMUNICAT DE PRESĂ)

Ultimele Articole

CATD aplică amenzi pentru consumatorii frauduloși

APEL PENTRU COMSUMUL RESPONSABIL DE APĂ! În această perioadă de criză, secetă prelungită și caniculă excesivă, vă rugăm să folosiți cu maxima responsabilitate resursele de apă potabilă destinate consumului uman, deoarece toți
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele