Se apropie alegerile locale, iar în politica dâmbovițeană încep să apară trădările.
Se pare că președinta UNPR Pucioasa, Maria Ana, a început să facă lobi pentru candidatura fiului său, Constantin Ana la funcția de primar al orașului, acesta fiind cunoscut ca un înfocat susținător al PSD și președinte al acestei formațiuni în zonă.
Totul s-a întâmplat în cadrul unei ședințe a organizației orășenești a UNPR, când Maria Ana a încercat să facă jocuri murdare, și anume să le impună colegilor să nu găsească candidat pentru funcția de primar, asta ca să-și avantajeze fiul cât se poate de mult.
Până în primăvara acestui an, Maria Ana a fost membru al PSD, a ocupat funcția de viceprimar al orașului, iar în prezent este președinte UNPR Pucioasa. Ramâne de văzut ce măsuri vor fi luate de UNPR Dâmbovița în ceea ce privește comportamentul doamnei Ana și a a lucrurilor pe care le face împotriva partidului din care face parte.



