Noapte
Zi
16 November 2015
1 min read

OFSD Dâmbovița, acține de strângere de cărți – “Cartea- trecut-viitor-prezent”

Organizaţia Municipală de Femei a PSD Dâmboviţa, sub conducerea doamnei Carmen Holban, a organizat vineri, 13 noiembrie 2015, activitatea cu tema ,,Cartea-trecut, prezent şi viitor”, prin care a dorit să readucă în atenţie importanţa lecturii în educarea și cultivarea bunului gust, în îmbogățirea bagajului de cunoștințe și dezvoltarea personalitații tinerilor.
Într-o atmosferă destinsă,  s-a organizat o donație de carte, în folosul Bibliotecii Județene “Ion Heliade Rădulescu”,  iar invitații au împărtășit celor prezenţi amintirile și experiențele personale de lectură, primele întâlniri cu marii autori ai lumii, care le-au influențat viața și le-au format caracterele. Misiunea de a vorbi despre carte, sub toate aspectele ei, a revenit doamnei Agnes Erich, director al Bibliotecii Judeţene şi domnului profesor Victor Petrescu. De asemenea, tânăra generaţie a fost reprezentată de câţiva elevi, micii cititori, beneficiarii direcţi ai acestei activităţi,  care au  primit cărți și daruri din partea OFSD Târgovişte.
Cele peste 360 de titluri, care s-au strâns în urma donaţiei, vor completa fondul de carte al Bibliotecii Județene “Ion Heliade Rădulescu”, iar acţiunea de promovare a lecturii, ca un act intelectual esenţial, care asigură premisa cunoaşterii sub toate formele ei, va continua la nivelul întregului judeţ.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

A condus sub influența băuturilor alcoolice și s-a izbit de un stâlp de electricitate

Articolul Urmator

Jandarmii dâmbovițeni s-au alăturat campaniei naționale de împădurire

Ultimele Articole

ATENȚIE ȘOFERI! DN 7 în vizorul polițiștilor!

Astăzi, 18 aprilie a.c., în intervalul orar 14:00–18:00, polițiștii Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, vor participa cu efective mărite la o acțiune de tip
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele