Ultimul scandal politic de care se leagă numele municipiului Târgoviște este cel al apariției unor flyere în care mai mulți oficiali locali sunt făcuți cu ou şi cu oțet. Motivul este legat de îndatorarea fără discernământ a muncipiului pentru o serie de proiecte cu care toți s-au lăudat. Unul dintre protagoniști este Cristi Stan, actual edil. În cârca lui se pune totul. Însă nu este singurul. Pentru ca acțiunea să fie politică sunt puși la index pesediștii, în frunte cu Stan, din cauza căruia, pentru executarea lucrării la centura ocolitoare, târgoviștenii vor plăti cu vârf şi îndesat. Iar asta în ciuda existenței fondurilor europene pierdute însă de muncipalitate. Ca să fim consecvenți, pentru că am văzut că domnul Stan nu explică exact situația, dând-o doar pe politică (pe bună dreptate pentru că subiectul e politizat), ar trebui să vedem de când datează aceste fonduri europene şi cine le-a gestionat. De când au început lucrările şi cine a făcut licitațiile. Asta ar trebui să facă domnul Stan pentru ca opinia publică să fie informată corect şi nu dezinformată cu acele flyere. Pentru că eu îmi amintesc foarte bine cum “marele” Ciprian Prisăcaru făcea poze de zor împreună cu Stan la diverse lucrări. Şi ce mai echipă făceau ei …. Nu știm cum acceptă Cristi Stan aşa ceva?! Şi surpriză! Lui Prisăcaru nu îi reproșează nimeni nimic. Şi nici lui Boriga nu îi spune nimeni nimic ca şi cum nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase. Măi sa fie! Mai apare Ioan Țuțuianu, un yesman al partidului pentru că e nesemnificativ ca personaj politic. Acesta doar votează. De gândit mai rărut, că-i mai drăguț. Probabil ca de aceea a fost plantat pe ici pe colo prin conduceri diverse pentru ca este ascultător și bun executant. Doar atat. Îi mai avem şi pe alții, dar săracii apar doar pentru că sunt în echipa lui Stan. Mai mult decât atât, mai e ceva interesant în acel flyer. Apare nimeni altul decât combinagiul politic Tudorică Răducanu, un politician de “mare” clasă care a avut inițiative “răsunătoare” pentru Târgoviște!!!!!!! Răducanu, care îi cânta în strună lui Boriga şi acum se pare că s-a lipit de Stan ca timbrul de scrisoare. Măi să fie! Acest individ pentru care, în afară de mâncați-as eu ție…. (nu putem reproduce restul), nu a făcut altceva decât să-și aranjeze ploile, promițând voturi pentru unii și pentru alții în campaniile electorale. Si credeți că pe degeaba?!!!!! Şi a mai făcut ceva. Şi-a folosit votul în Consiliul Local după propriile interese, negociindu-şi răsplata. Ba ca anumite instituții să îl ocolească. Ba să nu îl întrebe nimeni de nici o combinație. Ba să nu îl întrebe nimeni, nici de la Primărie, nici de mai ştim noi unde, despre autorizații de construscții sau altele. Asta a făcut omulețul nostru, jucând pe degete lăcomia unora de a controla primăria şi consiliul local. Un combinagiu care ar trebui lustrat cât mai repede. Pentru că romii ştiu foarte bine cum i se dau voturile în anii electorali. Ştiu foarte bine că o fac degeaba. Pentru nişte promisiuni amăgitoare, în timp ce beneficiile lui Tudorică “mâncați-as … cojones-urile tale”, (aoleo am spus-o. Să zică zău dacă nu e vorba lui! Dacă nu vor spune alții, care știm noi că au stat şi stau cu el la masa şi care au şi înregistrări) sunt de departe înmiite. Cam ăsta e omul nostru curtat mai rău decât Florin Popescu pe vremuri. Cel puțin cu Florin nu-i mergea cu una cu două. Sau cu nea Sanda, Dumnezeu să-l odihneasca în pace. Şi să mai zică “marele strateg” politic Tudorică dacă nu sunt românii mai țigani decât țiganii?!!!! Că şi asta e vorba lui atunci când îşi râde în barbă de cum se încaieră liderii politici locali. Şi el hop face pe împăciutorul, așteptând momentul potrivit ca să fie ofertat şi să îşi facă numărul, prostind, încă o dată, o întreagă comunitate. Din păcate, mișcările de stradă şi apelurile președintelui Klaus Johannis de reformare a clasei politice ramâne fără ecou la Târgoviște. Deocamdată. Ce credeți Tudorică Răducanu este viitorul politic al municipiului sau exponentul demagogiei de cea mai joasă speță? Trecutul tenebros al aranjamentelor, al șpăgilor şi al combinațiilor de tot felul care a adus Târgoviștea într-un hal fără de hal. Întrebam şi noi. Nu dăm cu parul. În schimb vom începe o campanie de presă pentru înlăturarea din politică a personajelor de acest gen care nu îşi asumă nimic, dar sunt pe funcții de ani de zile fără vreun rezultat concret pentru comunitate. Doar pentru că dau niştee mese şi niştee pachete amărâților romi care, disperați de sărăcie, nu mai ştiu încotro să o apuce. Cu ce i-a ajutat Răducanu, ca şi proiect serios şi de amploare, pe romi, la Târgoviște?! Cum a contribuit el la integrarea romilor?! A făcut cumva sute de locuri de muncă pentru romi?! A luptat pentru scoaterea lor din sărăcie, cumva?! Noi credem că dimpotrivă. Îi convine o comunitate de romi săraca, să o poată manipula pe nimic. Exact cum a facut-o şi până acum.
Tudorică – Mâncați-as … e mai tare şi decât Klaus Johannis

P.S. : Vom reveni cu detalii uluitoare despre cum a jonglat Tudorică cu “țigănia” românilor, speculând lăcomia politicienilor locali şi mai ales ura dintre ei. Așadar, şi Tudorică a contribuit la dezastrul din Târgoviște. Dar el tace. Şi oare ce ar putea să zică?! Chiar ne întrebam asta şi pentru că suntem obiectivi, îi oferim lui …. Tudorică Mâncați-as…., spațiu publicistic în ziarul nostru ca să explice activitatea lui (poate că a avut activitate şi nu ştim noi) şi mai ales baletul politic făcut până acum. Până atunci, lansăm un apel la reformarea clasei politice şi la Târgoviște.
Ultimele Articole

UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie

Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor

ULMI: Primăria a efectuat dezinsecție la sol în toate satele comunei
Noaptea trecută, mai multe echipe au acționat în toate satele comunei Ulmi pentru acțiunea de dezinsecție la sol. Au început în jurul orelor 22:00 cu toate străzile din satul Viișoara, a urmat

Conducerea Consiliului Județean continuă vizitele în teren
În această după amiază, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a continuat vizitele în teren, în teritoriu, acolo unde administrațiile locale implementează diferite proiecte pentru dezvoltarea comunităților. Vizate au fost comunele Mănești,

Încă un pas în realizarea proiectului Inelul 2 de Centură al municipiului Târgoviște
Potrivit președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, s-a finalizat perioada de depunere și au fost deschise ofertele pentru proiectarea și execuția acestui tronson de drum. Investiția, sub denumirea “Drum de legătură pentru

Universitatea Valahia își prezintă oferta educațională și în Dâmbovița Mall
Te-ai întrebat vreodată cum ar putea arăta viitorul tău dacă faci alegerea potrivită chiar acum? Universitatea Valahia Târgoviște e aici să te ajute să găsești răspunsul! Astfel, în incinta Dâmbovița Mall, etajul

Avertizare meteo de grindină în mai multe zone din nordul județului
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD PORTOCALIU Mesaj de tip nowcasting, Valabilitate: până la ora 13:15 Zone afectate: zona de munte a județului Dâmbovița (Pucioasa, Fieni, Voinești, Tătărani, Bezdead, Valea Lungă, Buciumeni, Vulcana-Pandele, Runcu, Brănești,