,,A vorbi de poet este ca si cum ai striga intr-o pestera vasta … Nu poate sa ajunga vorba pana la el, fara sa-i supere tacerea. Numai graiul coardelor ar putea sa povesteasca pe harpa si sa legene din departare delicata lui singurateca slava. In toate veciile vizitate de atletii si biciclistii filozofiei, el are vecia lui deosebita, inchisa. Trebuie vorbit pe soptite … Intr-un fel, Eminescu e sfantul preacurat al ghiersului romanesc. Din tumultul dramatic al vietii lui s-a ales un Crucificat. Pentru pietatea noastra depasita, dimensiunile lui trec peste noi, sus si peste vazduhuri. Fiind foarte roman, Eminescu e universal.”(TUDOR ARGHEZI)
Acestea sunt cuvintele cu care a inceput vineri, 15.01.2016, la Liceul Teoretic ,,Ion Ghica”Racari sarbatorirea poetului nostru national. La activitatea organizata de Catedra de limba si literatura romana in colaborare cu doamnele profesoare Marin Cornelia (lb. franceza), Livede Claudia (fizica), Nicoara Alexandra (lb.engleza) si Matei Georgeta (ed.muzicala) au participat elevii si profesorii liceului. Printre invitati s-a aflat si domnul primar Marius Caraveteanu, care a promis sa-i premieze pe elevii care au recitat ,,Luceafarul” (Negoita Andreea clasa a XI-a U1) si ,,Scrisoarea I” (Buruiana Daniela clasa a XI-a U1) cu o excursie la Bucuresti. Lor li se vor alatura ceilalti elevi care au fost provocati sa invete una dintre poezii pana la 1.02.2016. Trebuie mentionat faptul ca acest premiu a ajuns la a treia editie.
Ca o noutate, trebuie sa subliniem faptul ca in acest an elevii de la clasele de filologie ajutati de profesorii de limbi straine au recitat poezii de Eminescu traduse in limba engleza, franceza si finlandeza. Elevii au reusit sa atraga atentia colegilor lor asupra faptului ca Mihai Eminescu este cel mai bun ambasador al Romaniei in lume. Doamna director Alionte Aurica a facut tuturor o surpriza recitand poezia ,,Revedere” in limba rusa.
Elevii de la clasa a XI-a R, coordonati de doamna Livede Claudia, au realizat doua videoclipuri in care au detaliat fenomenele fizice cuprinse in poeziile lui Eminescu.
Elevul Dinu David (clasa a XII-a U1) a cantat cu pasiune si sensibilitate melodia ,,Eminescu” reusind sa emotioneze pe toata lumea.
Corul liceului, coordonat de doamna profesoara Matei Georgeta, a cantat mai multe melodii pe versuri de Mihai Eminescu demonstrand dragostea lor pentru muzica si versurile poetului nepereche.
O alta surpriza placuta a fost oferita de o fetita de la gradinita care a venit sa le recite elevilor de la liceu poezia ,,Somnoroase pasarele”.
La final, au fost premiati elevii participanti la concursul ,,Eminescu –poet national si universal” organizat joi, 14.01.2016.
Activitatea s-a sfarsit cu cuvintele aceluiasi T. Arghezi:
,, Pasiti incet, cu grija tacuta, fetii mei,
Sa nu-i striviti nici umbra, nici florile de tei,
Cel mai chemat s-aline din toti si cel mai teafar
Si-a inmuiat condeiul de-a dreptul in Luceafar…”
Tudor Arghezi
A consemnat prof. Valentina Mușat



