Noapte
Zi
12 January 2016
1 min read

Au fost prinși de jandarmi la furat de lemne

Patru persoane, care tăiau fără drept arbori de pe raza localităților Conțești și Valea Mare, au fost depistate de către jandarmii dâmboviţeni.
Luni, 11 ianuarie a.c., jandarmii dâmbovițeni aflați în misiune pe raza comunelor Conțești și Valea Mare au depistat în zonele împădurite din cele două localități, mai multe persoane în timp ce tăiau fără drept arbori de diferite specii.
Jandarmii au intervenit pentru stoparea acestora, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că cei 4 bărbați cu vârsta cuprinsă între 20 şi 35 de ani, au tăiat ilegal din fondul forestier, folosind două drujbe și un topor mai mulți arbori din speciile stejar, salcâm și cireș.
Bărbații intenţionau să transporte materialul lemnos cu atelaje hipo la propriile gospodării.
Totodată, în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții ocoalelor silvice, a reieșit faptul că aceştia nu dețineau autorizații legale pentru tăiere de arbori.
Jandarmii au întocmit celor în cauză actele de sesizare, în ceea ce priveşte “tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național”, acestea fiind înaintate spre competentă soluţionare organelor abilitate.
Materialul lemnos a fost lăsat în custodia organelor silvice pentru stabilirea regimului juridic al acestuia.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

ÎN ATENȚA ȘOFERILOR! Se dau amenzi drastice pentru parcarea neregulamentară!

Articolul Urmator

ALDE Dâmbovița și-a desemnat candidatul la Primăria Târgoviște! VEZI AICI CINE ESTE!

Ultimele Articole

Conducerea Consiliului Județean continuă vizitele în teren

În această după amiază, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a continuat vizitele în teren, în teritoriu, acolo unde administrațiile locale implementează diferite proiecte pentru dezvoltarea comunităților. Vizate au fost comunele Mănești,
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele