Astăzi, 12 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier şi formaţiunilor de profil au desfăşurat acţiuni de control în trafic pentru vehiculele destinate transportului rutier public de persoane, pe toată reţeaua de drumuri publice din judeţ.
Activităţile au vizat verificarea legalităţii transportului rutier public efectuat, precum şi controlul stării tehnice a acestor vehicule.
De asemenea, poliţiştii au acţionat pentru reducerea numărului accidentelor rutiere în care sunt implicate autovehiculele special destinate transportului de elevi şi au verificat, totodată, respectarea destinaţiei exclusive a acestor autovehicule.
Echipele de control au avut în vedere şi depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, acostează persoane pentru a le oferi astfel de servicii, precum şi sancţionarea celor care, deşi sunt autorizate să desfăşoare aceste activităţi, nu respectă regulile de tarifare sau calitatea serviciilor.
Polițiștii fac verificări la transportatorii publici de persoane
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
Primăria Târgoviște a început construcția primului parc fotovoltaic al municipiului! Investiție de 19 milioane de lei, finanțată integral din fonduri europene
Administrația locală târgovișteană a demarat lucrările pentru construirea primului parc fotovoltaic al municipiului, un proiect pe care primarul Daniel Cristian Stan îl consideră una dintre cele mai importante investiții realizate de oraș
Surprins la volan fară permis și cu o alcoolemie de 1,1mg/l
*BĂRBAT FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE ȘI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, DEPISTAT ÎN TRAFIC DE POLIȚIȘTI* La data de 9 iunie a.c., în jurul orei 23:10, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru
Percheziții la dâmbovițeni acuzați de evaziune fiscală în domeniul construcțiilor
*PERCHEZIȚII ÎNTR-O CAUZĂ PENALĂ PRIVIND EVAZIUNEA FISCALĂ* În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 10
Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, marchează doi ani de la câștigarea alegerilor locale și reafirmă angajamentul pentru dezvoltarea comunității
Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, a transmis un mesaj către cetățeni la împlinirea a doi ani de la câștigarea alegerilor locale din 9 iunie 2024 și la un an, șapte luni și
ISU Dâmbovița și Universitatea Valahia, parteneriat pentru pregătirea în domeniul situațiilor de urgență și acordării primului ajutor
Astăzi, domnul colonel ing. Cristian Claudiu Florea, inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” al Județului Dâmbovița, și domnul conf. univ. dr. ing. Ioan Corneliu Sălișteanu, rectorul Universității „Valahia”



