În data de 7.01.2016, în jurul orei 9.45, în timp ce își exercitau atribuțiile de serviciu, polițiștii locali din cadrul Grupei de Intervenție și Sprijin a Serviciului de Ordine și Liniște Publică au găsit în parcarea unui supermarket de pe Bulevardul Unirii un portofel cu suma de 677 de lei, patru carduri de salarii, carduri de sănătate și alte documente personale.
Polițiștii locali au procedat la identificarea posesorului portofelului și au predat bunurile găsite acestuia, fiind întocmit un proces verbal în acest sens.
De altfel, în seara zilei de 6.01.2016, în jurul orei 18.00, numita D. L. din Târgoviște a sesizat faptul că a găsit un portofel cu acte pe care, ulterior, l-a predat Poliției Locale Târgoviște. Și în acest caz, s-a procedat la identificarea proprietarului, căruia i-au fost înmânate bunurile pe bază de proces-verbal.