Astăzi, 22 februarie a.c. ,în prezenta preşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Țuțuianu, și a lui Marian Minea, director în cadrul Direcției De Drumuri și Poduri București, s-a redat circulaţia pe podul de la Viişoara. Traficul a fost restricţionat o bună perioadă de timp pentru executarea lucrărilor de reabilitare şi consolidare a malurilor. Astfel, lucrările cuprinse în prima fază a proiectului sunt la un stadiu de 75-80% din punct de vederea al executării, iar în maxim o lună de zile se vor finaliza. Valoarea acestei prime etape se ridică la suma de 9 milione de lei.
Lucrările au constat în reabilitare şi consolidare maluri, praguri de fund, apărări maluri, lucrări de protejare a pilonilor infrastructurii şi consolidarea terenului de la baza acestora.
Va urma şi faza a doua a proiectului, aceea care constă în modernizarea podului şi a căii de rulare, proiect care se ridică la suma de 22 milioane de lei.









