Noapte
Zi
16 February 2016
4 mins read

Târgovişte: Impozitul pe clădiri se va plăti diferenţiat, în funcţie de destinaţia acestora!
VEZI AICI MAI MULTE DETALII!

Astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă de la sediul Primăriei Târgovişte, primarul interimar Cristian Stan, împreună cu Şeful Serviciului Taxe şi Impozite şi cu reprezentanţi ai Camerei de Comerţ Dâmboviţa, au făcut o prezentarea a noutăţilor în ceea ce priveşte taxele şi impozitele prevăzute de Codul Fiscal pentru clădirile rezidenţiale şi nerezidenţiale.
Cristian Stan a făcut precizări în ceea ce priveşte impozitul pe clădiri, astfel, dacă până acum impozitele se plăteau în funcţie de cine era proprietar, persoană fizică sau juridică, din 2016, impozitul se fixează în funcţie de destinaţia finală a clădirii, de scopul pentru care este folosită. În acest sens, impozitul va fi divizat în impozit pe clădiri rezidenţiale, nerezidenţiale şi clădiri mixte.
Toţi contribuabilii, atât persoanele fizice cât şi cele juridice, care deţin clădiri nerezidenţiale sau mixte trebuie să depună declaraţia fiscală până la data de 31.03.2016.
Altă noutate cu care vine Codul Fiscal este aceea că impozitul este anual, în sensul că dacă un contribuabil dobândeşte o clădire pentru anul 2016 impozitul va fi plătit de vânzător, iar cumpărătorul datorează impozit începând cu data de 01 ianuarie a anului viitor.
 Acest lucru este valabil şi în cazul terenurilor şi al mijloacelor de transport.
“Potrivit Codului Fiscal, începând cu anul 2016, se datorează impozit pentru întreaga suprafață de teren deținută, inclusiv terenul ocupat de clădiri, datorându-se inclusiv impozit pe cota parte aferentă apartamentului, deci proprietăților din condominiu.
În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții, în suprafață de până la 400 de m², inclusiv, impozitul pe teren se stabilește ca și pentru terenul cost construcții, respectându-se următoarele reguli: suprafața de 400 de m² se calculează o singură dată, indiferent câte terenuri cu altă categorie de folosință are contribuabilul.
Deci sunt câteva modificări deosebit de importante, câteva modificări cu privire la care administrația publică locală nu are mare lucru de făcut decât să asigure respectarea acestora. Cadrul legal este asigurat de legea 227/2015 privind Codul Fiscal și de Hotărârea de Guvern Nr.1/2016 privind normele metodologice de aplicare a codului fiscal”, a declarat Cristian Stan.
În ceea ce priveşte clădirile la a cărei adresă sunt înregistrate domicilii fiscale se vor aplica următoarele norme: dacă în acel spaţiu nu se desfăşoară nici un fel de activitate economică atunci clădirea va fi rezidenţială, dacă se desfăşoară activităţi economice atunci clădirea va fi nerezidenţială, şi asta în funcţie de suprafaţa destinată desfăşurării respectivei activităţi.
“Dacă se desfășoară activitate economică, atunci clădirea este considerată fie mixtă, fie nerezidențială, în funcție de suprafața destinată fiecărei activități. Astfel, articolul 459 din Codul Fiscal spune astfel: în cazul clădirilor cu destinație mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul se calculează prin însumarea impozitului calculat pentru suprafața folosită în scop rezidențial, conform articolului 457, cu impozitul determinat pentru suprafața folosită în scop nerezidențial, conform articolului 458. În cazul în care, la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfășoară nicio activitate economică, impozitul se calculează potrivit articolului 457, adică pentru clădire rezidențială.
Dacă suprafețele folosite în scop rezidențial și cele folosite în scop nerezidențial nu pot fi evidențiate distinct, se aplică următoarele reguli: în cazul în care, la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfășoară nicio activitate ecnomică, impozitul se calculează articolului 457. În cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care se desfășoară activiatte economică, iar cheltuielile cu utilitățile sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfășoară activitate economică, impozitul pe clădiri se calculează potrivit prevederilor articolului 458, adică pentru clădire nerezidențială”, a precizat edilul.
 
Cotele de impozitare pentru persoanele fizice la clădirile rezidenţiale limita legală este cuprinsă între 0,08%-0,2%, iar Primăria Târgovişte, printr-o hotărârea  a Consiliului Local a decis aplicarea unei cote de 0,09%.
De asemenea, pentru persoanele fizice care au în proprietate clădiri mixte sau nerezidenţiale, termenul de depunere a declaraţiilor este 31.03.2016, astfel încât contribuabilul să poată beneficia şi de bonificaţia de 10% acordată de primărie.
Cristian Stan a  mai precizat şi faptul că există diferenţe majore în ceea ce priveşte plata impozitului în funcţie de data la care a fost evaluată respectiva clădire. Persoanele juridice trebuie să facă evaluarea o dată la trei ani, astfel încât să li se aplice o cotă de impozitare de 0,2%, în caz contrar se va aplica o cotă de 5%, iar persoanele fizice trebuie să facă evaluarea o dată la cinci ani.

Evaluarea se va face cu evaluator autorizat de ANEVAR (Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați ).

Pentru târgovişteni care vor să afle mai multe detalii despre modul în care se calculează impozitele, atât pentru persoanele fizice cât şi pentru cele juridice, primăria a înfiinţat, în cadrul Serviciului de Taxe şi Impozite, un Birou de Asistenţă Contribuabili, de unde pot lua toate informaţiile necesare şi unde pot fi îndrumaţi cum pot completa corect declaraţiile fiscale.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

TURIȘTI AFLAȚI ÎN DIFICULTATE, SPRIJINIȚI DE JANDARMII MONTANI (VIDEO)

Articolul Urmator

Crucea Roşie Dâmboviţa: Transport de apă plată pentru mamele care alăptează

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele