În primele 5 luni ale acestui an, la nivelul județului Dâmbovița, abaterile comise de bicicliști au generat producerea a 43 de accidente de circulație, dintre care 9 au fost grave și 34 ușoare.
Accidentele grave s-au soldat cu decesul unei persoane și rănirea gravă a 9 persoane.
Cele 34 de accidente rutiere ușoare au avut drept consecință vătămarea corporală ușoară a 34 de bicicliști.
De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean informează că în perioada ianuarie-mai a.c., 1054 de bicicliști au fost amendați de polițiștii rutieri ca urmare a nerespectării prevederilor O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Pentru un trafic în condiții de siguranță, bicicliștii trebuie să fie responsabili şi să adopte o conduită preventivă.
În atenția celor cărora le place să meargă cu bicicleta:
Pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, trebuie să aveţi vârsta minimă de 14 ani, să cunoaşteţi regulile de circulaţie și să fiţi echipaţi corespunzător.
Când circulaţi pe bicicletă, nu traversaţi carosabilul pe trecerile pentru pietoni!
Pentru a circula pe drumul public, bicicleta trebuie să fie echipată corespunzător (dispozitiv de frânare eficace, mijloc de avertizare sonoră, lumină de culoare albă sau galbenă în faţă, lumină de culoare roşie în spate şi cel puţin un element reflectorizant).
Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, reduceţi viteza, asiguraţi-vă temeinic şi acordaţi prioritate de trecere celorlalți participanți la trafic.
Înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga, asiguraţi-vă din timp, din faţă şi din spate, că nu se apropie niciun autovehicul.
La schimbarea direcţiei de mers, chiar daca aveţi prioritate de trecere, asiguraţi-vă te că ceilalţi participanţi la trafic au înţeles intenţia dumneavoastră!
Evitaţi plimbările cu bicicleta pe timp de noapte sau în condiţii de vizibilitate redusă.
Nu vă urcaţi pe bicicletă dacă aţi consumat băuturi alcoolice.Puteţi deveni cu uşurinţă victima unui accident de circulaţie!
Nu transportaţi pe bicicletă bagaje sau alte persoane întrucât acestea vă pot dezechilibra.
Circulaţi cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasați în grup, numai în coloană, câte unul;
Purtaţi cască de protecţie, În caz de accident, vă poate salva viaţa!
Nu vă agăţaţi de autovehicule aflate în mers!



