Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a emis o informare meteorologică, valabilă și pentru județul Dâmbovița, pentru intervalul : 17 iunie, ora 12:00 – 18 iunie, ora 23:00, fenomenele vizate fiind: caniculă, disconfort termic, instabilitate atmosferică accentuată.
Vineri, 17 iunie, vremea va fi călduroasă în toate regiunile, local caniculară în vestul, centrul şi sudul ţării, iar sâmbătă 18 iunie, canicula va persista în Muntenia şi în vestul şi sudul Olteniei. Se vor înregistra temperaturi maxime în jurul a 35 de grade, izolat chiar 37…38 de grade în Lunca Dunării. Disconfortul termic va fi accentuat în cea mai mare parte a ţării, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge frecvent şi local va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în zonele de câmpie şi podiş.
Începând din după-amiaza de vineri 17 iunie, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Crişana, Maramureş, Transilvania, Banat şi nordul Moldovei şi pe arii restrânse în restul teritoriului. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie. Izolat ploile vor avea caracter torenţial, va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp.
Au fost informate toate instituțiile cu atribuții în domeniul gestionării situațiilor de urgență apărute pe perioada sezonului estival în vederea respectării măsurilor cuprinse în “Planul de măsuri privind combaterea efectelor caniculei pe perioada sezonului estival 2016”.
Dâmbovița sub avertizare de Cod Galben de canicula
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
ATENȚIE ȘOFERI! DN 7 în vizorul polițiștilor!
Astăzi, 18 aprilie a.c., în intervalul orar 14:00–18:00, polițiștii Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, vor participa cu efective mărite la o acțiune de tip
O șoferiță și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în comuna Dragomirești
Astăzi, 17 aprilie a.c., în jurul orei 13:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Dragomirești. Din primele informații, polițiștii au stabilit
Alegeri interne în organizațiile PSD din Șelaru și Vișina: noi conduceri pentru femei și tineret
Astăzi au avut loc alegeri interne în cadrul organizațiilor locale ale Partidului Social Democrat din localitățile Șelaru și Vișina, județul Dâmbovița. Procesul electoral a vizat desemnarea noilor structuri de conducere pentru Organizația
Alegeri în organizațiile locale PSD din Mogoșani și Mătăsaru
Astăzi au avut loc alegeri în cadrul organizațiilor locale ale Partidului Social Democrat Dâmbovița din comunele Mogoșani și Mătăsaru pentru desemnarea birourilor politice ale Organizației Femeilor Social Democrate (OFSD) și Organizației Tineretului
Workshop dedicat tinerilor antreprenori organizat de Camera de Comerț Dâmbovița
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița organizează joi, 30 aprilie 2026, în intervalul orar 15:30 – 17:30, workshopul „Start Smart: Sprijin pentru tinerii antreprenori”. Evenimentul va avea loc la sediul instituției



