La data de 13.06.2016 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Dâmboviţa au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Arsu Victor-Alexandru, Barbu Andrei-Bogdan, Radu Dacian, Văduva Gabriel, Sviderschi Vlad-Ionuț, Nicolae Marius-Alexandru și Tudorache Costin-Bogdan pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri și efectuarea de operațiuni cu substanțe cu efect psihoactiv.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada noiembrie 2015-iunie 2016, inculpaţii Arsu Victor Alexandru, Barbu Andrei-Bogdan, Radu Dacian, Văduva Gabriel, Sviderschi Vlad-Ionuţ, Nicolae Marius-Alexandru şi Tudorache Costin-Bogdan au procurat din municipiile București şi Pitești diverse cantităţi de cannabis şi substanţe cu efect psihoactiv pe care le-au comercializat către diverşi tineri consumatori de astfel de substanţe de pe raza oraşului Găeşti şi a comunelor limitrofe.
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că în majoritatea cazurilor consumatorii proveneau din rândul elevilor de liceu, fiind aprovizionați de către inculpaţi la un interval de două-trei zile.
Consumul de droguri a devenit un fenomen de masă în respectivele unități școlare având efecte negative asupra stării de sănătate a multora dintre elevi, probatoriul administrat în cauză evidențiind și împrejurarea că unul dintre aceștia a intrat în comă, urmare a consumului unor astfel de substanţe.
La data de 14 iunie 2016 Tribunalul Dâmboviţa a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile.
Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizat Dâmboviţa şi Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia de Operaţiuni Speciale.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, precum și a jandarmilor.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
COMUNICAT DE PRESĂ DIICOT



