Noapte
Zi
8 July 2016
1 min read

Consumul de băuturi alcoolice în locuri publice, cel mai des sancționat de Poliția Locală

De la începutul anului până în prezent, polițiștii locali au aplicat 186 de sancțiuni contravenționale, dintre care 37 de avertismente și 149 de amenzi, pentru încălcarea prevederilor Art. 2, pct. 23 din Legea nr. 61/1991, republicată, potrivit căruia  constituie contravenție “consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane și terenuri sportive, instituții culturale, săli de spectacole, instituții sau unități economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări și aeroporturi, de stat și private, sau alte locuri prevăzute de lege. În incinta acestor locuri publice se pot consuma băuturi alcoolice prin delimitarea unor spații special amenajate pentru consumarea băuturilor alcoolice, prin hotărârea conducerilor locurilor publice respective. Sunt exceptate localurile de alimentație publică și turism, cum sunt: restaurante, baruri și discoteci. În locurile publice enumerate se interzice cu desăvârșire consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani”. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 24.600 de lei.
Poliția Locală Târgoviște recomandă respectarea prevederilor legale, întrucât orice abatere de la normele de conviețuire socială atrage răspunderea contravențională.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

În perioada 15-17 iulie are loc etapa a III-a a Campionatului Național de Turism Sportiv

Articolul Urmator

Pe fondul consumului de alcool, un bărbat din Teiș și-a omorât fiul

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele