Luni, 04 iulie a.c., absolvenții de clasa a XII-a încep probele scrise în cadrul examenului de bacalaureat, prima fiind proba la limba și literatura română.
Examenul va continua marţi cu proba la Limba Maternă, urmând ca miercuri, 6 iulie a.c.,, candidaţii să susţină proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie), iar vineri va avea loc proba la alegere în funcţie de profilul liceal absolvit, care se susţine la una din cele 10 materii: geografie, chimie, fizică, biologie, informatică, filosofie, logică, psihologie, sociologie sau economie.
Corectarea lucrărilor se va face în alt județ decât cel în care s-au susținut examenele, acesta fiind desemnat de către Ministerul Educației.
Rezultatele se vor afișa în data de 10 iulie a.c., iar în aceeași zi, după ora 16:00, cei nemulțumiți de notele obținute vor putea depune contestații, rezultatul acestora fiind făcut public pe data de 16 iulie.
La nivelul județului Dâmbovița susțin proba la limba româna un număr de 3030 de elevi, în 12 centre de examinare.
Elevii de clasa a XII-a susțin proba la limba română

Ultimele Articole

UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie

Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor

Corneliu Ștefan, președintele CJD:” Depunem toate eforturile pentru a avea drumuri moderne și nu pentru a demola case, așa cum apar tot felul de dezinformări”
“Depunem toate eforturile pentru a avea drumuri moderne și nu pentru a demola case, așa cum apar tot felul de dezinformări”, este mesajul ferm pe care Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița,

MORENI: Reducerea de cheltuieli și etapizarea unor proiecte au salvat primăria de faliment
Potrivit primarului municipiului Moreni, Gabriel Purcaru, în momentul în care a preluat mandatul situația financiară a administrației locale era pusă sub semnul întrebării, aproape de faliment. Cu un plan bine pus la

Sen. Titus Corlățean, întrevedere cu Ambasadorul Bulgariei în țara noastră
Un program foarte încărcat pentru parlamentarul social democrat Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru Politică Externă din cadrul Senatului României. După ce zilele trecute a avut întrevederi cu Ambasadorul Republicii Corea în România

Autobuz în flăcări, pe DN7 ! Călătorii s-au autoevacuat
În această după-amiază pompierii au fost solicitați să intervină în cazul unui incendiu produs la un autobuz, în orașul Titu, sat Sălcuța, DN 7. Detașamentul de Pompieri Titu intervine cu două autospeciale

TITU: Primăria va curăța și igieniza zona fostelor sere!
Deși se află în centrul orașului Titu, zona fostelor sere și gospodăria arată deplorabil. De la gunoaie, fiare vechi, mașini abandonate, totul a fost lăsat în paragină în ultimii ani de către