În conferința de presă de miercuri, 23 august a.c., atât președintele executiv al ALDE Dâmbovița, Petre Ionel, cât și primarul Aurel Marinescu, au explicat pe larg situația gravă în care se găsește administrația locală a comunei Hulubești.
Conform declarațiilor celor doi, bugetul primăriei este grav afectat, existând un deficit de peste 17 miliarde de lei vechi. Este o situație extremă, având în vedere că bugetul anual al primăriei este în jur de 3,5 miliarde de lei vechi.
Contracte încheiate fără temei legal și fără prevedere bugetară, lucrări contractate și neexecutate, plăti efectuate fără recepționarea lucrărilor, fraudă, prezentarea de declarații sau documente false, incorecte au incorecte, efectuarea de operațiuni economico-financiare din care derivă obligații pe seama unității administrativ-teritoriale, fără ca aceste operațiuni să fie înregistrate în contabilitate. Acestea sunt numai câteva dintre neregulile pe care un control al Curții de Conturi le-a scos la iveală.