Noapte
Zi
29 August 2016
1 min read

DÂMBOVIȚA: Ceremonii dedicate eroilor români căzuți în Primul Război Mondial

Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la data intrării României în război, sâmbătă 27 august a.c., în comunele Moroieni și Pietroșița au avut loc festivități dedicate cinstirii eroilor români.
Ceremonia a fost deschisă de o scurtă slujbă religioasă închinată oficiată de către un sobor de preoți în fața Monumentului Eroilor din comuna Pietroșița.
La finalul momentului religios, reprezentanții conducerii Consiliului Județean Dâmbovița au depus, alături de alte instituții reprezentative ale statului român și primarii celor două comune, coroane de flori în amintirea eroilor căzuți pe câmpurile de luptă.
Evenimentul a fost marcat de marșul organizat de Armata Română pe ruta Pietroșița – Moroeni la care au participat 30 de militari cu torțe aprinse, Fanfara Română, oficialitățile județene și locale, precum și numeroși localnici.
Ceremonia de comemorare a eroilor români căzuți la datorie în Primul Război Mondial s-a încheiat cu oficierea unei alte slujbe religioase în fața Monumentului Eroilor din comuna Moroeni, urmată de  manifestarea privind depunerea coroanelor.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

TÂRGOVIȘTE: Centrul Vechi luat la control de polițiști și jandarmi

Articolul Urmator

Urmărit internațional, depistat de polițiștii târgovișteni

Ultimele Articole

ATENȚIE ȘOFERI! DN 7 în vizorul polițiștilor!

Astăzi, 18 aprilie a.c., în intervalul orar 14:00–18:00, polițiștii Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, vor participa cu efective mărite la o acțiune de tip
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele