Ca în fiecare an, la jumătatea lunii august orașul Răcari îmbracă haine de sărbătoare.
De data aceasta evenimentele prilejuite cu ocazia Zilelor Orașului au fost speciale și au coincis cu împlinirea a 200 de ani de la nașterea marelui Ion Ghica, ocazie cu care autoritățile au adus un omagiu celui care a pus piatra de temelie a școlii din Răcari, cele două instituții de învățământ, școala gimnazială și liceul care îi poartă numele.
După omagiul de la capela Ghica, a urmat slujba de pomenire și depunere de coroane și ședința solemnă a Consiliului Local Răcari, iar festivitățile s-au mutat în sala mare a Liceului “Ion Ghica”, unde edilul Marius Caravețeanu a premiat mai multe cadre didactice pentru rezultatele excepționale obținute în activitatea pe care o desfășoară. Astfel premiile au fost acordate pentru profesorul anului, învățătorul anului, educatoarea anului, pompierul anului, jandarmul anului, dar și premii pentru cei mai buni elevi.
După a urmat un program artistic în care tineri dansatori au încântat publicul.
Spre seară a urmat cupa la fotbal “Niculae Dumitru”, iar invitatul special a fost comentatorul sportiv Vlad Enăchescu, acesta fiind și cel care a dat startul competiției.