Noapte
Zi
8 August 2016
1 min read

TÂRGOVIȘTE: Două zile de pelerinaj cu prilejul Sărbătorii Sfântului Ierarh Nifon! Mesajul Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon (VIDEO)

Joi, 11 august 2016, in prezenţa şi cu binecuvântarea înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, cu participarea unor ierarhi din ţară şi din străinătate, vor avea loc, la Târgovişte, ceremoniile legate de sărbătorirea Sf. lerarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Tării Româneşti, lângă Catedrala Arhiepiscopală şi Mitropolitană, acolo unde se află moaştele Sfântului lerarh, iar momentul cel mai important va fi constituit de săvârşirea Sfintei Liturghii şi închinarea celor peste 20.000 de pelerini, aşteptaţi să vină ca în fiecare an.
Solemnităţile vor debuta în ziua de miercuri, 10 august, ora 18.00, cu slujba Vecemiei Sfăntului şi, apoi, cu Pelerinajul Tinerilor din Eparhia noastră, care va începe din Parcul Mitropoliei şi va continua până la Mănăstirea Stelea, cuprinzând, apoi, centrul istoric al capitalei voievodale şi mitropolitane muntene, după care se va încheia în faţa Catedralei, cu oficierea Acatistului Sf. ler. Nifon şi închinarea participanţilor la racla cu sfintele moaşte. În cele două zile, ca un omagiu adus de Biserică ştiinţei şi culturii, înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit NIFON va premia elevii care au obţinut premii la Olimpiadele Naţionale la diferite discipline, precum şi pe profesorii care i-au îndrumat.
 Arhiepiscopia Târgoviște îi invită pe toţi credincioşii să participe, ca de fiecare dată, în număr cât mai mare, la acest moment important al bucuriei, speranţei şi credinţei, în zilele de miercuri, 10 august, ora 18:00, şi joi, 11 august a.c., începând cu ora 7:00.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Într-o singură zi polițiștii au aplicat amenzi de peste 150.000 lei

Articolul Urmator

Turist găsit inconștient, ajutat de jandarmii montani (VIDEO)

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele