“Marți, 30 august a.c., în ședința Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală din Parlamentul European am dezbătut raportul referitor la Investiții în locuri de muncă și în dezvoltare. Această inițiativă vine într-un moment esențial pentru pregătirea revizuirii, la mijlocul perioadei, a pachetului legislativ ce însoțește Cadrul Financiar Multianual. Fondurile structurale și de investiții europene sunt mecanisme esențiale pentru atingerea obiectivelor strategiei Europa2020, dar și pentru cât mai multe investiții în economia reală, având în vedere că Europa trece printr-o perioadă dificilă, atât în plan economic cât și politic. Noul Fond European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, care reprezintă principalul instrument de finanțare care impulsionează dezvoltarea rurală, aduce o serie de simplificări față de cadrul precedent, incluzând un anumit grad de flexibilitate cu scopul de a răspunde cât mai eficient nevoilor teritoriale specifice și totodată mărește numărul de obiective strategice contribuind la atingerea celor trei obiective strategice transversale privind inovarea, mediul și atenuarea schimbărilor climatice.”, a declarat europarlamentarul.
Viorica Dăncilă: “Noul Fond European pentru Dezvoltare Rurală, aduce o serie de simplificări”
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
ATENȚIE ȘOFERI! DN 7 în vizorul polițiștilor!
Astăzi, 18 aprilie a.c., în intervalul orar 14:00–18:00, polițiștii Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, vor participa cu efective mărite la o acțiune de tip
O șoferiță și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în comuna Dragomirești
Astăzi, 17 aprilie a.c., în jurul orei 13:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Dragomirești. Din primele informații, polițiștii au stabilit
Alegeri interne în organizațiile PSD din Șelaru și Vișina: noi conduceri pentru femei și tineret
Astăzi au avut loc alegeri interne în cadrul organizațiilor locale ale Partidului Social Democrat din localitățile Șelaru și Vișina, județul Dâmbovița. Procesul electoral a vizat desemnarea noilor structuri de conducere pentru Organizația
Alegeri în organizațiile locale PSD din Mogoșani și Mătăsaru
Astăzi au avut loc alegeri în cadrul organizațiilor locale ale Partidului Social Democrat Dâmbovița din comunele Mogoșani și Mătăsaru pentru desemnarea birourilor politice ale Organizației Femeilor Social Democrate (OFSD) și Organizației Tineretului
Workshop dedicat tinerilor antreprenori organizat de Camera de Comerț Dâmbovița
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița organizează joi, 30 aprilie 2026, în intervalul orar 15:30 – 17:30, workshopul „Start Smart: Sprijin pentru tinerii antreprenori”. Evenimentul va avea loc la sediul instituției



