Autoritatea de Management pentru Programul Operational Regional (POR) a publicat marți, 01 noiembrie a.c., doua noi Ghiduri ale solicitantului în consultare publică pentru POR 2014-2020”: 5.2 ITI, Ghidul solicitantului pentru POR 5.2, privind refunctionalizarea terenurilor degradate vacante sau neutilizate din zona ITI Delta Dunarii şi 5.1 ITI, Ghidul solicitantului pentru prioritatea POR 5.1 privind impulsionarea dezvoltarii locale in zona ITI Delta Dunarii , ambele fiind lansate în consultare publică.
“Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Axei prioritare 5 – „Imbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.2 – „Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului”, apel dedicat Investiţiilor Teritoriale Integrate Delta Dunării. Eventualele observații și propuneri pot fi transmise, la adresa info@mdrap.ro, până la 30 noiembrie 2016.Obiectivul specific al acestei axe prioritare îl reprezintă Reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate, vacante sau neutilizate din orașele mici şi mijlocii. Prioritatea de investiție 5.2 va sprijini reconversia funcțională și/sau reutilizarea unor terenuri și suprafețe abandonate și neutilizate din interiorul orașelor și transformarea lor în zone de agrement și petrecere a timpului liber pentru comunitate. Finanțarea disponibilă în cadrul acestei priorități se adresează unităţilor administrativ-teritoriale urbane din zona de Investiţie Teritorială Integrată Delta Dunării, aşa cum aceasta este prezentată în Strategia Integrată de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării. Sunt eligibile numai Investițiile Teritoriale Integrate Delta Dunării.
Valoarea totală a unui proiect se încadrează între minimum 100.000 euro și maximum 5 milioane euro.”
“Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Axei prioritare 5 – „Imbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.1 – „Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural”, apel dedicat Investiţiilor Teritoriale Integrate Delta Dunării. Eventualele observații și propuneri pot fi transmise, la adresa info@mdrap.ro, până la 30 noiembrie 2016. Obiectivul specific al acestei axe prioritare îl reprezintă impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural și a identității culturale. Prioritatea de investiție 5.1 va sprijini conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural. Finanțarea disponibilă în cadrul acestei priorități de investiţie se adresează unităţilor administrativ-teritoriale, autorităţilor administraţiei publice centrale, unităților de cult şi ONG-urilor ce propun proiecte cu locul de implementare în zona de Investiţie Teritorială Integrată Delta Dunării, aşa cum aceasta este prezentată în Strategia Integrată de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării. Sunt eligibile numai Investițiile Teritoriale Integrate Delta Dunării. Valoarea totală a unui proiect este de minimum 100.000 euro și maximum 5 milioane euro.”