Noapte
Zi
30 November 2016
2 mins read

Steagul Consiliului Judeţean Dâmboviţa va fi arborat pe 1 decembrie pe vârful Snezka din Cehia

Marți, 29 noiembrie a.c., Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a înmânat echipei de montaniarzi ai Asociaţiei Chindia Jurasic Park steagul Consiliului Judeţean Dâmboviţa pentru a fi arborat, pe 1 decembrie 2016, pe cel mai înalt vârf din Cehia (Snezka – 1603 m), dar şi la Biserica ortodoxă din Most – Cehia cu prilejul expediţiei pe care membrii asociaţiei o vor face în Cehia, în perioada 29 noiembrie – 4 decembrie 2016.
Drapelul simbol al instituţiei a fost predat membrilor asociaţiei în faţa statuii lui Mircea cel Bătrân din Piaţa Tricolorului din Târgovişte.
La 1 Decembrie 2015, de Ziua Naţională a României, membrii Asociaţiei Chindia Jurasic Park au dus simbolurile Municipiului Târgovişte, ale României şi ale Uniunii Europene pe cel mai înalt vârf din Cipru – vârful Olympus (1952 m) din Munţii Troodos. Urmare a demersului de astăzi, pe 1 decembrie 2016, aceeași pasionaţi călători vor duce pe cel mai înalt vârf din Cehia (Snezka – 1603 m), dar şi la Biserica ortodoxă din Most – Cehia, alături de simbolul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, şi simbolurile Arhiepiscopiei Târgoviştei, ale Primăriei Municipiului Târgovişte şi ale Cultului Eroilor Dâmboviţa.
 Biserica ortodoxă din Most a fost construită în memoria celor peste 40.000 de ostaşi români morţi pe câmpurile de luptă ale Europei. “Piatra de temelie” a bisericii a fost pusă la 14 iulie 2007 de către Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist împreună cu Preafericitul Părinte Mitropolit Krystoph al Cehiei și Slovaciei, iar sfințirea s-a făcut în data de 9 octombrie 2011, în prezența aceluiași ierarh bisericesc ceh și a unei delegații românești condusă de I.P.S. Daniel, Patriarhul României. Biserica este construită în stil maramureșean și are hramurile „Înălțarea Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Valentin”. Slujbele la această biserică sunt ținute de Preotul Andrei Ion Danciu, Parohul bisericii de limbă română „Sfântul Arhanghel Mihail” și „Bine-credinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” din Praga, preot care va prelua delegația dâmbovițeană de la Praga și o va conduce la sfântul lăcaș construit spre cinstirea celor peste 40.000 de ostași români morți, de-a lungul veacurilor, pe câmpurile de luptă ale Europei.
În cadrul programului expediţiei, după momentul de închinare la icoanele sfântului lăcaș, echipa de montaniarzi va pleca spre poalele munților Sudeți pentru a urca și a duce tricolorul pe cel mai înalt vârf din Cehia, un nou reper de cucerit în cadrul TOP 28.
Echipa va fi formată din “veteranii” montaniarzi Nicu Posta, Ileana Bocanciu și Marius Prundaru la care se vor adăuga Mihaela și Dan Radu și “junioara” Andra Prundaru care, vara aceasta, a urcat pe Grossglockner până la aproape 3500 m.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

TÂRGOVIŞTE; Primăria continuă măsurile de sprijin pentru contribuabilii cu venituri mici

Articolul Urmator

Cămătarii găeşteni rămân după gratii

Ultimele Articole

TITU: S-a redeschis Piața 1 Mai

După două săptămâni în care primăria Titu a desfășurat numeroase activități de renovare și reamenajare, Piața 1 Mai a fost redeschisă comercianților astfel încât aceștia să-și poată desfășura activitatea într-un mediu curat
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele