Președintele PSD, Liviu Dragnea a ieșit de la consultările cu Klaus Johannis privind desemnarea primului ministru.
Dragnea a fost însoțit de colegii de coaliție de la ALDE, Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin .
Propunerea Partidului Social Democrat a fost Sevil Shhaideh, cea care în 2015 a ocupat funcția de Ministru al Dezvoltării.
“Eu aveam dreptul legitim să solicit pentru mine funcția de premier în guvern. Am câștigat alegeri, dar am ținut cont de afirmațiile lui Iohannis, dar și de o lege în vigoare. Legea nu este o chestiune secundară pentru mine. O lege profund neconstituțională nu m-a lăsat să fiu premier, dar nu pot nici să arunc de pe umeri un vot uriaș.
In același timp am ținut cont de dorința de a face o propunere de prim-ministru care să îmi dea garanția că îndeplinește câteva condiții: nu merge acolo pentru a face acțiuni pentru presă, să îmi dea garanția că muncește, că are determinare de muncă, un om în care să am încredere totală.
Propunerea de premier PSD-ALDE este Sevil Shhaideh.
A ar putea fi premierul României, iar eu responsabilul politic.”, a declarat Dragnea conform dcnews.ro
Rămâne de așteptat decizia președintelui țării dacă va accepta această propunere sau nu.
Dragnea a mai afirmat că aceasta este singurul nume de premier pe care PSD îl are.
Propunerea PSD-ALDE pentru prim ministru este Sevil Shhaideh
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
Comunicat de presă “PNRR: PLANUL NAŢIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENŢĂ” „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”
APEL: „Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile de către gospodării” ELECTRIC TIMEING 3A S.R.L., în calitate de beneficiar, anunţă finalizarea implementării proiectului cu
„Gabriel Popescu – Oameni și locuri din satul natal ” – Expoziție temporară organizată la muzeul din Vulcana-Pandele
Cu ocazia aniversării a 10 ani de la redeschiderea Casei Atelier Gravor “Gabriel Popescu”, în luna iunie, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște vă invită să descoperiți
BADEA MARIAN ALEXANDRU A FOST GĂSIT ÎN SIGURANȚĂ ÎN URMA AMPLELOR ACTIVITĂȚI DE CĂUTARE
Badea Marian Alexandru, în vârstă de 14 ani, a cărui dispariție a fost sesizată în cursul nopții trecute, a fost găsit astăzi în siguranță, în localitatea Sălcioara, în urma activităților de căutare
Pe 4 iunie are loc deschiderea expoziției și premierea câștigătorilor Salonului Anual de Grafică „Marin Petre Constantin”, ediția a IV-a
Deschiderea expoziției și premierea câștigătorilor Salonului Anual de Grafică „Marin Petre Constantin”, ediția a IV-a, Târgoviște, 2026 Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă anunță că Salonul Anual
ATENȚIE! Un urs a fost văzut în localitatea Glod
În cursul acestei nopți, 02 iunie a.c., în jurul orei 02:05, a fost semnalată prezența unui animal sălbatic (urs), în localitatea Glod. La fața locului a intervenit Garda de Intervenție Fieni cu



