În ultima săptămână un subiect foarte dezbătut, atât la nivel național, cât şi local este cel legat de organizarea de referendum în ceea ce priveşte proiectul de lege pentru grațiere şi amnistie.
În conferința de presă de la sediul partidului, secretarul executiv al PSD Dâmbovița, Alexandru Oprea, a făcut câteva precizări legate de acest subiect.
„În ultima perioadă există o preocupare pentru a realiza referendumuri… Vreau să vă spun că din datele pe care le am, organizarea unui referendum sau unui exercițiu democratic de acest gen costă foarte mult, și vă dau exemplu ultimelor alegeri parlamentare care au costat bugetul de stat pentru județul Dâmbovița nu mai puțin de 32 de miliarde lei vechi… Înmulțiți această cifră cu aproximativ 42 de județe, la care adăugați și cele 6 sectoare ale municipiului București, o să dea o cifră cu multe zerouri și eu consider că la o lună de zile după ce am avut alegeri parlamentare, când 43-44% din cei cu drept de vot s-au prezentat la vot și au dat un vot pentru un anumit gen de politică, a veni la mai puțin de o lună de zile și a arunca în spațiul public false probleme sau probleme care sunt deasupra oricărei interpretări, pentru că înțeleg că întrebarea de la referendum ar trebui să sune de genul „Sunteți de acord cu lupta împotriva corupției?”… Cred că 99% din cei întrebați vor spune că da, așa că nu văd care este relevanța unei astfel de întrebări și de asemenea nu văd relevanța pentru care ar trebui să cheltuim o resursă importantă de timp, financiară, de ce să punem oamenii pe drumuri pentru a organiza un astfel de exercițiu. Eu consider că avem probleme mult mai importante în România de astăzi, ca agenda politică a persoanelor care conduc instituțiile statului român trebuie să fie focusată pe alte domenii de interes și de asemenea consider că resursele financiare respective pot fi folosite dacă nu pentru construcții de drumuri, de școli, de dispensare, măcar să fie folosite pentru a încuraja actul cultural sau a încuraja instituții de cultură, de binefacere”, a precizat acesta.



