Noapte
Zi
25 January 2017
1 min read

Biblioteca I.H. Rădulescu, gazda concursului de istorie ” Unirea, Națiunea a facut-o”

Astăzi, 25 ianuarie a.c.,, la ora 13:00 la Biblioteca Județeană “I.H. Rădulescu” din Taâgoviște,  va avea loc concursul de Istorie “Unirea, Națiunea a făcut-o!”, la care vor participa echipaje din unitățile de învățământ din județ. Scopul activității este cunoaşterea identitǎţii naţionale şi dezvoltarea sentimentului patriotic. Consolidarea unei identităţi proprii, individuale şi colective se realizează prin cunoaşterea patrimoniului istoric comun exprimat pe dimensiuni regionale, naţionale, europene şi mondiale. Intr-o societate aflată într-o continuă schimbare, este necesarǎ dezvoltarea competenţelor de cercetare, analiză şi exprimare eficientă, orală şi în scris. Concursul îşi propune promovarea valorilor culturale, secţiunile adresate elevilor urmărind valorificarea potenţialului intelectual şi creativ al acestora.
unirea-principatelor-romne-1859-1-638
De asemenea, acţiunea reprezintă o oportunitate în realizarea unui schimb de experienţă între elevii şi cadrele didactice din judeţ, pornind de la premisa că eficienţa actului educativ constă în împletirea tendinţelor tradiţionale cu cele moderne şi prelucrarea informaţiei într-o manieră care să se plieze pe cerinţele societăţii moderne.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Viorica Dăncilă, nominalizată pentru europarlamentarul anului, la categoriile Depturile Femeii şi Egalitate de Gen şi Cercetare şi Inovare

Articolul Urmator

Elevii așteaptă cu nerăbdare vacanța intersemestrială!

Ultimele Articole

TITU: S-a redeschis Piața 1 Mai

După două săptămâni în care primăria Titu a desfășurat numeroase activități de renovare și reamenajare, Piața 1 Mai a fost redeschisă comercianților astfel încât aceștia să-și poată desfășura activitatea într-un mediu curat
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele