Potrivit Ministrului Turismului, Mircea Dobre, începând cu data de 1 iulie a.c., toți bugetarii vor primi un tichet electronic de vacanță.
Potrivit acestuia, tichetul poate fi folosit oriunde în țară, până la sfârșitul anului, și va fi în cuantum de 1450 lei.
„Tichetele de vacanță o să le introducem undeva în jurul datei de 1 iulie 2017. În programul de guvernare am spus că dăm un tichet la valoarea salariului minim pe economie. Bugetul acum poate duce doar un tichet de vacanță de valoarea salariului minim pe economie pentru fiecare bugetar. (…) Trebuie creat un program, pentru că noi vrem să dăm în sistem online aceste tichete de vacanță, să nu le mai facem ca tichetele de masă, unde trebuie licitație pentru firmele care trebuie să le facă, comision etc. Noi, acum, trebuie să facem procedura, pentru că, de fapt, asta este problema. Este vorba de sistemul de decontare, la asta lucrăm, ca acest sistem să fie cât mai corect și cu comisioane cât mai puține. Aceasta e chestiunea mai greoaie”, a mai afirmat Dobre.
Conform actiualei legislații, salariații din mediul privat și cei din sectorul bugetar pot primi vouchere de vacanță în limita a 6 salarii minim brute, care pot fi folosite doar în turismul românesc.
Din iulie, bugetarii vor primi tichete de vacanța
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
Două persoane rănite într-un accident rutier produs pe DN72, la Săcuieni
În după-amiaza zilei de astăzi, 21 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 72, în afara localității Săcuieni. Din
Progres important la Centura Găești: se lucrează pe traseu și la sensul giratoriu de la DN 61
Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița anunță continuarea lucrărilor la obiectivul de investiții „Centura orașului Găești”, un proiect strategic pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din județ. Astăzi, o delegație formată din reprezentanți ai
Dezbatere publică la Primăria Târgoviște privind reglementarea jocurilor de noroc: restricții mai dure și taxe majorate
Primăria Municipiului Târgoviște a organizat astăzi o dezbatere publică pe tema regulamentului privind organizarea și funcționarea jocurilor de noroc la nivel local, un subiect considerat sensibil și de interes major pentru comunitate.
“Am ales oamenii”: PSD Dâmbovița a votat pentru ieșirea de la guvernare
Partidul Social Democrat a decis în această după-amiază să iasă de la guvernare și să își retragă miniștrii din Cabinetul condus de premierul Ilie Bolojan. Potrivit rezultatelor consultării interne, 97,7% dintre cei
ATENȚIE ȘOFERI! DN 7 în vizorul polițiștilor!
Astăzi, 18 aprilie a.c., în intervalul orar 14:00–18:00, polițiștii Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, vor participa cu efective mărite la o acțiune de tip



