Noapte
Zi
29 January 2017
1 min read

Pompier ucis într-un accident de maşină
Vinovatul a fugit de la fața locului

În cursul serii se sâmbătă, în localitatea Valea Lungă un pompier SMURD aflat în timpul liber, a fost omorât într-un accident de maşină. Acesta, împreună cu soția mergeau pe marginea drumului întorcându-se de la o petrecere, când au fost izbiți din plin de o maşină.
Bărbatul a murit la scurt timp după impact, iar femeia a fost transportată la spital, cu răni grave.
În urma impactului, maşina a ajuns într-un cap de pod şi mai apoi într-o conductă de gaze.
Şoferul vinovat şi băut a fugit de la fată locului, fiind găsit la puțin timp de polițişti la domiciliu, şi condus la spitalul din Moreni pentru prelevarea de sânge.
Pe numele acestuia a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, conducere sub influența băuturilor alcoolice și fuga de la locul accidentului.
Este cunoscut în zona ca fiind o persoană căreia în place viteza şi băutura.
Sursa Foto: Antena 1

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

TÂRGOVIȘTE: Proiectul unui teren de fotbal ultramodern, se va implementa la nivelul municipiului (VIDEO)

Articolul Urmator

RĂCARI: A avut loc “Cupa Orașului – Ediția Mica Unire”

Ultimele Articole

TITU: S-a redeschis Piața 1 Mai

După două săptămâni în care primăria Titu a desfășurat numeroase activități de renovare și reamenajare, Piața 1 Mai a fost redeschisă comercianților astfel încât aceștia să-și poată desfășura activitatea într-un mediu curat
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele