Noapte
Zi
21 January 2017
2 mins read

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, este noul președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia

Vineri, 20 ianuarie a.c., Consiliul pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia (CpDR) s-a reunit la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, în ședință ordinară.
La întâlnire au participat președinții consiliilor județene și reprezentanți ai județelor din această regiune – Argeș, Dâmbovița, Prahova, Ialomița, Călărași, Giurgiu și Teleorman, precum și reprezentanți ai conducerii Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia.
Din cele 7 proiecte de hotărâre supuse aprobării pe ordinea de zi, 3 au vizat constituirea CpDR SUD Muntenia, alegerea președintelui consiliului și desemnarea reprezentanților Regiunii de Dezvoltare Sud Muntenia în Comitetul de Monitorizare al Programului Operațional Regional 2014 – 2020.
Astfel, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a fost ales în funcția de președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia.
Au mai fost supuse dezbaterii proiectele privind aprobarea bugetului Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia pentru anul 2017, actualizarea listei de proiecte prioritare pentru care vor fi întocmite cereri de finanțare în cadrul POR 2014 – 2020, Axa 6, modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, precum și aprobarea organigramei și a statului de funcții ale Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia 2017.
Noul președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Alexandru Oprea, a atras atenția, pe această cale, asupra faptului că interesele regiunii trebuie mai bine reprezentate la nivelul proiectelor de investiții propuse pe diferite axe de finanțare, făcând apel, printre reprezentanții celorlalte regiuni partenere, la nevoia de colaborare și unitate: “Vă asigur de întreaga mea disponibilitate pentru a pune în practică ceea ce cu toții vom hotărî în ședințele pe care le vom avea în viitor. Am rugămintea ca, de acum înainte, să ne vedem înainte de organizarea fiecărei ședințe a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia pentru că sunt foarte multe lucruri pe care le avem de învățat unii de la ceilalți, lucru care trebuie expandat și la nivelul reprezentanților comunităților locale. Dacă vom discuta despre problemele pe care le întâmpinăm în administrație, care nu sunt puține și nici ușoare, cred că ne-ar fi mai bine fiecăruia dintre noi. A doua coordonată pe care vreau să o impun ca și conduită este faptul că trebuie să înțelegem că de unii singuri nu vom reuși să realizăm multe lucruri. Consider că Regiunea Sud Muntenia trebuie să fie mai bine reprezentată în structurile de decizie din statul român și trebuie să învățăm să ne reprezentăm mai bine interesele. Cred că avem nevoie de dezvoltare la nivelul fiecărei localități pe care o reprezentăm. Acestea sunt doar câteva dintre coordonatele pe care îmi voi axa activitatea și am rugămintea ca, alături de mine, să depunem eforturi pentru a întreprinde aceste lucruri.”

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Atenție şoferi! Pentru parcare neregulamentară vi se poate ridica maşina

Articolul Urmator

GĂEŞTI: Doi răniți şi tone de fier din cauza unui tir care s-a răsturnat

Ultimele Articole

Alertă de urs în Vulcana Băi!

A fost semnalată prezența unui animal sălbatic(urs) în localitatea Vulcana-Băi. Totodată, pentru prevenirea producerii unor situatii de urgenta a fost transmis către populaţie un mesaj prin intermediul RO-ALERT.
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele