Noapte
Zi
20 March 2017
1 min read

25 martie – Ziua Poliției Române

Anul acesta Poliția Română aniversează 195 de ani de atestare documentară, ocazie cu care, la nivelul tuturor Inspectoratelor de Poliție din țară se organizează diferite evenimente.
În Dâmbovița,  în perioada 20-24 martie a.c., la sediul Centrului de Analiză și Prevenire a Criminalității vor fi organizate două concursuri “Vreau să fiu polițist” și “Poliția Română, Poliție Europeană”, adresate elevilor din ciclul primar și liceal, ai căror câștigători se vor anunța  vineri, 24 martie.
De asemenea, în zilele de vineri și sâmbătă, accesul vizitatorilor la Muzeul Poliției Române va fi gratuit, aceștia putându-se bucura de expoziția “Arme albe și de foc confiscate de polițiști”.
Pe 24 martie a.c., în intervalul orar 10:00-12:00, se vor derula activități în cadrul proiectului  Ziua Porților Deschise, activități care vor avea loc atât la sediul Inspectoratului Județean, cât și la polițiile municipale și orășenești.
Totodată, pe 24 martie a.c., între orele 10:00-15:00, în parcul central din orașul Găești sunt așteptați toți cei care doresc să afle cât mai multe detalii despre meseria de polițist.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Falși cumpărători de țuică, au furat 21000 lei de la o familie din Voinești

Articolul Urmator

Principesa Maria a României în vizită la Târgovişte

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele